La câteva zile după ce ecologiştii au cerut o strategie unitară pentru malurile Crişului Repede din Oradea şi abandonarea oricărui plan de tăiere de arbori în lunca de pe malul drept al râului, un adevărat plămân verde din centrul oraşului, Primăria s-a grăbit să pornească drujbele în zonă.

Înainte ca orădenii să apuce să-şi manifeste opoziţia faţă de proiectul ţinut la secret de municipalitate, miercuri, primul copac a fost pus la pământ de muncitorii RER Vest, chemaţi anume la faţa locului pentru a tăia arborii deja marcaţi.

„Noi ne facem meseria, ca dvs. Au strigat şi în Cantemir după noi că suntem sclavii Primăriei, dar noi facem ce ni se spune, altfel rămânem fără loc de muncă”, s-a confensat BIHOREANULUI unul dintre muncitori.

Primul copac tăiat era unul bătrân, cu un trunchi cu diametru mare. În interior, însă, a fost destul de găunos. „Nici nu mai rezista mult, ăsta e adevărul”, a mai spus bărbatul. Chiar dacă s-ar fi prăbuşit în mod natural, arborele nu ar fi provocat totuși pagube, deoarece zona este una fără amenajări.

Lunca Crişului

Muncitorii vor continua să taie şi ceilalţi cinci arbori marcaţi, în zilele următoare. De asemenea, vor scoate din râu un plop care s-a prăbuşit săptămâna trecută.

Potrivit Mirelei Macra, angajată a Biroului de Presă al Primăriei, lucrările se vor desfăşura pe o porţiune de 50 de metri în aval de Podul Dacia. "În baza avizului APM, Primăria Municipiului Oradea a emis autorizaţia de tăiere în data de 4 ianuarie, dar lucrările nu au fost executate până acum din cauza condiţiilor nefavorabile - debit şi nivel ridicat al apelor", a declarat Macra pentru BIHOREANUL.

Criticaţi de Greenpeace

Aşa cum BIHOREANUL a scris, Primăria Oradea a obţinut de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor acordul pentru tăierea a şapte copaci din lunca Crişului Repede, cu scopul de a amenaja o alee pietonală sub Podul Dacia şi pentru a permite utilajelor Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri să decolmateze râul pe acest tronson.

Planurile municipalităţii au fost însă contestate de ecologiştii orădeni, care susţin că decolmatarea este inutilă, iar amenajarea aleii pietonale s-ar fi putut face fără sacrificarea copacilor.

Tăierile copacilor au fost criticate, miercuri, şi de Greenpeace România, care susţine, pe Facebook, că dezvoltarea Oradiei „nu trebuie sub nicio formă să însemne distrugerea spaţiilor verzi, iar în cazul de faţă a puţinelor oaze de verdeaţă rămase în inima oraşului”. „Orașul trebuie să devină un spațiu pentru trăit, un spațiu pentru comunitate, în care, de exemplu, pistele pietonale, pistele pentru bicicliști și parcările sunt create în spații dedicate, coerente și funcționale, care nu pun în pericol natura urbană”, a mai transmis Greenpeace România.

Şi USR Bihor a avut o poziţie publică, tot pe Facebook. Asemenea ecologiştilor, organizaţia politică a cerut autorităţilor din Oradea un plan de management pentru cursul Crişului repede şi consultarea orădenilor şi asociaţiilor din oraş. "E important ca orașul nostru să găsească echilibrul între zonele de recreere și cele de locuire, păstrând componenta naturală, vie, indispensabilă unui oraș modern. E de asemenea important ca o concluzie finală să aibă loc în cadrul unor consultări reale, alături de toți „actorii”, administrație, profesioniști, partide și societatea civilă. Fiecare are o voce puternică și trebuie să se facă auzită", se arată în mesajul postat de USR Bihor.