O mașină cu numere de Bihor a fost implicată într-un grav accident produs luni seară pe DN 1 între Oradea și Cluj. Un tânăr de 30 de ani a fost încarcerat.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs între localitățile Poieni și Ciucea, județul Cluj, fiind implicate un autoturism și un autotren.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului, care este încarcerat, dar conștient, a transmis Poliția.

„Traficul rutier este oprit în ambele direcții, însă valorile de trafic sunt reduse”, arăta Centrul Infotrafic în jurul orei 21.40.

Site-ul Infotraficromania.ro arată că autoturismul are numere de Bihor.

sursa foto: alesdonline.ro

Presa locală scrie că tânărul de 30 de ani, deși a fost încarcerat, a fost extras în siguranță dintre fiarele contorsionate și dus la spital.

„Salvatorii au extras în siguranță un bărbat de aproximativ 30 de ani din autoturismul avariat. Victima a fost preluată de echipajul SAJ. La o primă evaluare, bărbatul era conștient și cooperant”, arată Cluj24.ro.

sursa foto: Facebook / INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA

Din câte se pare, cele două autovehicule s-au lovit frontal.

Ambele sunt serios avariate, mașina mică, Opel, fiind distrusă aproape complet.

Cauzele și împrejurările exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

UPDATE: Șoferul mașinii mici a pierdut controlul mașinii

Accidentul produs luni seară pe DN 1 Oradea-Cluj a fost provocat de un orădean de 24 de ani. Acesta a pierdut controlul mașinii și, între Poieni și Ciucea, a izbit în plin un TIR.

Detalii, în articolul: Accidentul de luni seară de pe DN1 a fost provocat de un orădean de 24 de ani

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!