O maşină parcată în garajul unei case din Salonta a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit miercuri dimineaţă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, incendiul a fost sesizat prin 112 la ora 7.24.

"La sosirea gărzii de intervenţie, flăcările se manifestau violent în partea din faţă şi în zona de habitaclu al maşinii, cu pericol de propagare la garajul şi imobilul unde era parcat autoturismul", arată comunicatul.

Când au ajuns la locul intervenţiei, membrii echipajelor au scos autoturismul din garaj şi au localizat incendiul, prevenind astfel extinderea acestuia la întregul imobil.

"În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, a ars compartimentul motor şi compartimentul habitaclu în totalitate, autoturismul fiind distrus în proporţie de 75%, respectiv au fost distruse mai multe bunuri aflate în garajul imobilului", mai arată ISU.

În acest caz au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Salonta, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu un echipaj de prim ajutor calificat – SMURD.