O maşină a fost distrusă de flăcări, luni seară, în satul Picleu din comuna Brusturi. Când pompierii din Aleşd au ajuns la locul indicat prin apelul făcut în jurul orei 19.40 la numărul unic de urgenţă, incendiul se manifesta la întregul autoturism, astfel că nu prea au avut ce să mai salveze.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit determinat de un cablu electric defect. Flăcările au distrus interiorul autoturismului, conductori electrici, anvelopele și materiale plastice din compartimentul motor.

Pe de altă parte, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 23.45, echipajele Detaşamentului de Pompieri Marghita au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o construcție ce adăpostea centrala termică, lipită de casa parohială ortodoxă din localitatea Iteu, comuna Abram.

„Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate (în aproximativ 15 minute), împiedicând propagarea flăcărilor, care cuprinseseră acoperișul construcției, la casa parohială și la anexele situate în imediata proximitate”, se arată în comunicatul ISU.

În urma incendiului, au ars circa 25 metri pătrați din acoperișul construcției afectate de incendiu, aproximativ un metru cub material lemnos, instalația electrică aferentă centralei termice și patru anvelope.

Cercetările făcute de pompieri au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un coș de fum deteriorat.