O mașină s-a ales cu avarii serioase, în cursul zilei de luni, după ce a fost cuprinsă de flăcări în timp ce se afla într-o parcare din Cartierul Șoimul, orașul Aleșd.

S-a întâmplat în jurul orei 11.40, după cum a comunicat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, lt. col. Camelia Roșca.

Nu au existat persoane rănite, dar mașina a ars în mare parte.

„În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o efectul termic al curentului electric, au fost afectate materialele combustibile din compartimentul motor, capota și farurile”, a precizat aceasta.

La fața locului au intervenit pompierii Stației Aleșd, care au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, împiedicând propagarea acestuia la întreaga mașină.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!