Lego a dus construcțiile din piese la un alt nivel. Compania a realizat o replică în mărime naturală a hypercarului suedez Koenigsegg Sadair’s Spear, folosind aproximativ 327.000 de piese Lego Technic. Mașina, neagră cu accente portocalii, nu este doar un exponat spectaculos, ci și funcțională: poate atinge 69 mph, adică aproximativ 110 km/h.
Modelul face parte din seria tot mai ambițioasă de construcții auto la scară reală realizate de Lego. Primul proiect de acest fel care a atras atenția a fost, în 2018, o replică Bugatti Chiron 1:1, construită din peste un milion de piese, fără lipici, și pusă în mișcare de 2.304 motoare Lego Power Functions. Acea mașină a fost condusă de pilotul de teste Bugatti Andy Wallace și a reușit să atingă 12 mph, adică aproximativ 19 km/h.
De data aceasta, ținta a fost mult mai ambițioasă. Noul Koenigsegg Lego a fost prezentat alături de un kit Sadair’s Spear la scară mai mică, pe care pasionații îl pot cumpăra, însă versiunea în mărime naturală a fost gândită ca o demonstrație de inginerie și viteză.
Christian von Koenigsegg, fondatorul producătorului suedez de hypercaruri, și-a dorit ca modelul să fie cel mai rapid automobil Lego full-size realizat până acum.
„A fost cea mai complexă construcție, realizată în cel mai scurt timp, dintre toate mașinile Lego Technic”, a declarat pentru Top Gear Lubor Zelinka, design lead Lego. Potrivit acestuia, proiectul a avut ca obiectiv realizarea unui vehicul Lego Technic capabil să depășească 100 km/h.

Lucrările au început efectiv în octombrie, deși primele discuții au avut loc încă din vara trecută, iar întregul proiect a durat șapte luni și jumătate.
O altă provocare a fost integrarea așa-numitului „Ghost Mode”, una dintre semnăturile Koenigsegg, care permite deschiderea spectaculoasă a mai multor panouri ale caroseriei. Este pentru prima dată când Lego reușește să includă atât de multe elemente mobile pe o construcție auto la scară reală.
„Nu mai este doar un model. Este un vehicul”, a mai spus Zelinka.
