Registrul Auto Român face publice detalii îngrijorătoare privind autovehiculele cu probleme tehnice depistate în trafic. Din cele peste 2.300 controlate în Bihor, multe au avut neconformităţi tehnice, iar o parte prezentau chiar pericol iminent de accident!

Concret, potrivit unui comunicat al RAR, în judeţul Bihor au fost verificate, anul trecut, 2.331 de vehicule.

"Dintre acestea, 23,12% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte şi 10 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 3,11% din cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării şi 4,25% aveau ITP fals, expirat sau anulat", arată comunicatul RAR.

Controalele au fost făcute în colaborare cu Poliţia Rutieră. În total, au fost aplicate 254 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 194 certificate de înmatriculare.

"În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară", aminteşte RAR.

Totuşi, în Bihor nu au fost chiar atât de multe probleme comparativ cu alte zone din ţară.

La nivel naţional, anul trecut, RAR a verificat în trafic, 76.440 de vehicule, iar aproape jumătate aveau probleme serioase.

"Inspectorii RAR au constatat că 45,04% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme", explică informarea.

Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,62%); emisiile poluante (22,65%); punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%); vizibilitate (12,6%), respectiv şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%).

"Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 5,71% dintre vehiculele controlate şi în 1,75% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete", arată informarea.

Nu mai puţin de 5.262 de vehicule din toată țara prezentau pericol iminent de accident.

În total, la nivel naţional au fost date 25.690 de sancţiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule şi 408 ITP-uri au fost anulate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!