Un consilier PNL, Sebastian Lascu, îi acuză pe şefii judeţului, Pásztor Sándor, Ioan Mang şi Traian Bodea, că preferă să-şi cumpere maşini de 100.000 de euro în loc să investească aceeaşi sumă în achiziţionarea unor containere modulare cu duşuri şi toalete în trei zone turistice căutate din Bihor: Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Padiş-Glăvoi.

Politică şi turism

Una dintre multele nemulţumiri pe care consilierii judeţeni ai PNL le-au prezentat, săptămâna trecută, la adresa alianţei de la conducerea judeţului - UDMR-PSD-ALDE - a fost aceea că proiectele liberalilor sunt ignorate şi nici măcar nu ajung pe ordinea de zi a şedinţelor.

Un astfel de proiect - arătau Ilie Bolojan şi Ionel Avrigeanu - este cel de amplasare a unor containere moderne, cu toalete şi duşuri, în Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Padiş-Glăvoi, unde se practică intens turismul de camping. Valoarea totală a investiţiei ar urca la circa 100.000 de euro.

O zi mai târziu, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Ioan Mang a expediat problema, spunând că CJ Bihor nu are terenuri în zonele acelea şi, ca atare, n-ar putea face investiţia, aceasta fiind, în primul rând, datoria primăriilor locale. Ba mai mult, PSD-istul a amintit că iniţiatorul proiectului are pensiune în zona Şuncuiuş, dând de înţeles că Lascu ar putea avea alte interese.

"Nelegal" dar… "oportun"

După şedinţa eşuată de luni, chestionat de jurnalişti pe această temă, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, a susţinut că instituţia pe care o conduce nu a respins iniţiativa liberalului, ci doar forma în care a fost ea prezentată.

Pásztor le-a prezentat jurnaliştilor răspunsul pe care CJ i l-a trimis lui Lascu, în luna noiembrie, pe marginea proiectului, în care se preciza că, în forma prezentată, proiectul este "nelegal", dar iniţiativa este "oportună".

În răspuns, lui Lascu i s-a transmis că primăriile din zonele turistice sunt cele care deţin terenuri pentru astfel de investiţii şi că ele pot cere finanţarea acestora din cotele defalcate din TVA şi impozit pe venit, pe care CJ Bihor le împarte anual.

De asemenea, iniţiatorului i se atrăgea atenţia că autorităţile locale trebuie să elaboreze documentaţiile necesare acestor investiţii: plan de situaţie, plan de încadrare în zonă şi modalităţile tehnice prin care se vor face racordurile electrice şi de apă-canalizare.

"Consiliul Judeţean nu poate să facă investiţii pe un teren care nu-i aparţine. Nu ne permite Curtea de Conturi. Pe de altă parte, acestea trebuie administrate de acolo, local", a spus Pásztor, precizând că, dacă cele trei primării vor cere "co-finanţarea" acestor containere din cotele defalcate din TVA şi impozit pe venit, CJ Bihor le va sprijini financiar.

Dacă ar vrea, ar putea…

Contactat de BIHOREANUL, iniţiatorul proiectului, Sebastian Lascu, spune că CJ poate achiziţiona cele trei containere, probabil la un preţ mai bun decât dacă acestea ar fi cumpărate separat, şi le poate preda în gestiune primăriilor. "Există precedent. Containerele predate către Salvamont au fost cumpărate tot de Consiliul Judeţean", zice Lascu.

De asemenea, el a subliniat că primăriile din cele trei zone turistice - Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Pietroasa - nu au bugetul necesar unor astfel de investiţii şi nici nu le-ar putea cere ca priorităţi de la CJ Bihor din cotele TVA şi impozitul pe venit: "Unii nu şi-au terminat drumurile, alţii canalizarea. Asta e realitatea românească…".

De asemenea, Lascu a precizat că cele trei primării s-au arătat dispuse să pună la dispoziţie terenuri pentru containerele din proiectul numit "Igiena peisajului". De altfel, în luna decembrie, prin adrese cu conţinut similar, primăriile Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Pietroasa cereau "alocarea din bugetul Consiliului Judeţean Bihor" a sumelor necesare pentru containerele modulare. La adresele acelea, însă, CJ Bihor nu a avut răspuns.

Cum şefii CJ s-au delimitat de investiţie, Sebastian Lascu i-a taxat, luni, pe Facebook, scriind despre ei că preferă să-şi cumpere maşini din bani publici decât să dezvolte turismul. "Părerea mea rămâne că instituţia Consiliului Judeţean poate să facă aceste investitii atâta timp cât au achizitionat cu lejeritate 3 autovehicule Skoda Superb de 100.000 euro pentru 3 şefi, atât cât ar fi fost şi pentru 3 locaţii de duşuri şi grupuri sanitare pentru mii de turişti!", a acuzat PNL-istul.