Retromobil Club România a organizat sâmbătă, în peste 20 de oraşe ale ţării, o nouă ediţie a Retro Paradei Primăverii.

Evenimentul a avut loc şi în Oradea, unde proprietarii maşinilor retro le-au scos din garaj şi le-au dus pentru a putea fi admirate, pe platoul din Centrul Civic.

Între maşinile care au participat la Retro Parada Primăverii s-au numărat mărci americane, precum Cadillac, mărci britanice - Austin, precum şi modele BMW, Mercedes şi Volkswagen. Au putut fi admirate şi modele Dacia 1100. De asemenea, au fost expuse modele de Austin Mini şi Corvette.

Totodată, în Centrul Civic, a fost adus şi un Jeep de armată acoperit, aşa cum îi stă bine unei maşini de teren, cu noroi.