Autoturismele din România cu emisii zero de CO2 vor primi numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde a anunţat, vineri, Ministerul Mediului.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, ordinul comun care reglementează acordarea unor astfel de numere a fost publicat deja în Monitorul Oficial, fiind semnat de ministrului mediului, apelor şi pădurilor, de ministrului afacerilor interne şi al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii.

"Numere de înmatriculare dedicate maşinilor nepoluante vor funcţiona ca un paşaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară şi vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilităţi celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe şi impozite, autorităţile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util", a declarat ministrul Tánczos Barna, conform comunicatului.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.

În cazul maşinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a "numerelor verzi", plăcuțele de înmatriculare vor putea fi preschimbate, la cerere, după intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ.

Potrivit Hotnews.ro, care citează datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în România sunt înmatriculate circa 17.000 de autovehicule electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!