La preselecţiile MasterChef, un concurent a ieşit în evidenţă încă înainte de a-şi prezenta preparatele. Purtător a nu mai puţin de 16 tatuaje, orădeanul Alexandru Constantin Hora le-a spus încă de atunci celor trei juraţi că aparenţele înşală.

A şi dovedit-o pe parcursul întregului sezon al emisiunii când a primit necontenit laude din partea profesioniştilor. Ba, mai mult, fiind un tip deschis şi corect, Tinu şi-a făcut şi noi prieteni. Lucru mare, zice el, la 40 de ani...

Greşelile tinereţii

De când formatul emisiunii MasterChef a fost adus în ţară de Pro TV, milioane de români şi-au redescoperit pasiunea pentru bucătărie. Concursul îi provoacă pe amatori să facă faţă unor probe pentru profesionişti, fiind criticaţi ori lăudaţi de trei chefs de primă mână: Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu.

La preselecţiile pentru sezonul al doilea şi-a încercat norocul şi orădeanul Alexandru Constantin Hora, remarcat iniţial prin mulţimea de tatuaje care-i acoperă corpul. I-a prevenit, însă, pe juraţi să nu-l judece după aparenţe, căci e un tip sensibil, iar cerneala de pe pielea sa spune doar povestea vieţii grele pe care a dus-o. "Patima tatălui meu era alcoolul. La 17 ani m-am mutat de acasă, am lăsat şcoala, şi apoi, după Revoluţie, am început şi eu să fac bişniţă. Cumpăram ietfin şi vindeam mai scump ca să fac un ban", povesteşte Tinu.

Tot în adolescenţă a început să joace la păcănele. "Nu era vorba de bani, ci mai mult de o ambiţie să-mi iasă combinaţiile". S-a lăsat, brusc, când şi-a dat seama că devenise dependent. "Într-o zi am câştigat la trei aparate şi apoi n-am mai băgat niciun leu", zice Alexandru.

Convins de fetiţă

De-a binelea s-a cuminţit, însă, doar după ce a cunoscut-o pe Monica, cea care avea să-i devină soţie şi, acum 9 ani, mama fiicei sale, Alexandra Aida. După ce a încercat mai multe joburi în ţară, în 2000 a plecat în Spania să-şi facă ceva stare. "M-am dus cu o plasă, am lucrat în agricultură, în construcţii, oriunde am găsit. N-am vrut să repet greşelile tatălui meu şi cred că am reuşit", spune mândru Tinu.

După 7 ani a revenit acasă, pentru a lucra la relansarea restaurantului Amfora din Negreni, ridicat de familia soţiei sale, unde e şi acum administrator. Nu are, totuşi, nicio pregătire în domeniul culinar. Pur şi simplu i-a plăcut să gătească. "Cum de la 17 ani am stat singur, o sunam pe mama să-mi spună cum se face o ciorbă. Îmi place ca mâncarea să aibă cel mai bun gust", îşi explică el pasiunea.

Înscrierea în concursul MasterChef n-a fost, aşadar, o decizie grea. "Mă uitam la emisiune cu fetiţa mea şi i-am spus că aş merge şi eu. Mi-a zis: «du-te, tati!»". La preselecţii, Alexandru a primit aprobarea juraţilor după ce aceştia au gustat din pieptul de pui pe care l-a umplut cu brânză de capră, i-a dat o crustă de migdale şi l-a dres cu un sos special de cafea.

Se face bucătar

În emisiunile următoare, Tinu a demonstrat că reuşita n-a fost deloc o întâmplare. La una din probe i-a impresionat pe bucătarii şefi reuşind ca dintr-un cap de porc să gătească trei feluri de mâncare. "Nici noi nu ne-am fi descurcat mai bine", i-a spus Sorin Bontea. Şi în marea finală bucătarii şefi l-au lăudat, după ce au gustat din mai multe preparate: muşchi de vită cu felii de zucchini la cuptor şi sos de vişine, ruladă cu legume şi sos bechamel, piept de raţă pe pat de piersici şi brânză camembert. "Gândeşti ca un MasterChef!", a exclamat Florin Dumitrescu.

06 Aida Parascan.jpgCâştigătoarea concursului a fost desemnată în final Aida Parascan (foto), iar orădeanul a ocupat locul al doilea, premiul său fiind un curs de 6 zile la cunoscuta academie culinară Barilla din Italia, după care vrea să urmeze şi o şcoală de specialitate, pentru a deveni bucătar cu acte-n regulă. Tinu a fost şi unul dintre cei mai populari concurenţi, sute de telespectatori felicitându-l pe Facebook şi transmiţându-i că e un adevărat MasterChef. "Mă simt câştigat, căci mi-am demonstrat că pot. Dacă faci ceva cu suflet, trebuie să-ţi iasă", spune orădeanul.

Tinu a mai reuşit, însă, ceva. Chiar dacă era concentrat să ajungă cât mai departe în competiţie, n-a uitat să fie în primul rând corect cu colegii. "Mă bucur că la 40 de ani mi-am făcut prieteni. E lucru mare", zice el. Întors la Piatra Craiului, unde locuieşte cu familia, Alexandru vrea să-i construiască o mică fermă fiicei lui, care iubeşte animalele. "I-am promis şi mă voi ţine de cuvânt!", spune tăticul, al cărui prim tatuaj a fost chiar numele fiicei lui...