Peste două decenii, campusul Universităţii din Oradea va avea o faţă complet nouă. La comanda Primăriei, o echipă de arhitecţi au realizat un masterplan pentru Universitate, redesenând practic întregul perimetru cuprins între viitoarea sală polivalentă şi cartierul Ceyrat.

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, primarul Ilie Bolojan a explicat că masterplanul este un proiect de dezvoltare a Universităţii pentru următorii 10-15 ani şi cuprinde investiţiile care ar trebui făcute în campus, inclusiv de extindere, astfel încât zona să fie propice pentru o universitate puternică.

"Ne propunem ca, începând de anul viitor, să alocăm o sumă de până la 2 milioane de euro, în fiecare an, pentru a realiza investiţii în spaţiile universitare, conform listei de priorităţi convenită cu Universitatea", a explicat Bolojan.

În plus, pentru realizarea lucrărilor, ar urma să fie atrase fonduri europene, dar şi finanţări din partea altor autorităţi, precum Consiliul Judeţean Bihor ori Ministerul Educaţiei. În acest sens, Bolojan a precizat că a avut o discuţie şi cu preşedintele Pásztor Sándor, care a fost de acord să susţină acest masterplan, ce cuprinde inclusiv parcul tehnologic pe care CJ Bihor vrea să-l amenajeze.

Universitatea, magnet pentru oraş

Bolojan a explicat că masterplanul a fost necesar întrucât dezvoltarea Oradiei ţine de dezvoltarea Universităţii. "De ce? Pentru că, pe de-o parte, toate companiile care vin în oraş au nevoie de oameni înalt calificaţi. Calitatea forţei de muncă este un indicator după care companiile se localizează într-o locaţie sau alta şi a devenit chiar cel mai important indicator, pentru că toate oraşele oferă parcuri industriale. Pe de altă parte, Universitatea este un factor de atracţie pentru oraş. O parte dintre cei care termină facultatea se localizează în zona respectivă. Ne dorim ca universitatea noastră să fie magnet pentru cât mai mulţi tineri, nu numai din Oradea, ci şi din judeţul Bihor şi judeţele limitrofe", a declarat edilul.

Tocmai de aceea, Primăria a apelat la o echipă de specialişti, condusă de arhitectul bucureştean Petre Năstase, acelaşi care a făcut proiectul sălii polivalente pe care Compania Naţională de Investiţii o va ridica pe amplasamentul actualei pieţe de vechituri. "Universitatea să fie un pilon al dezvoltării oraşului, aşa cum este şi azi, şi indiferent cine va fi primar şi rector, cred că va trebui să existe o colaborare strânsă", a mai spus Bolojan.

Campus mai mare

Petre Năstase a explicat apoi conceptul urbanistic şi arhitectural al masterplanului, care prevede că, în forma finală, campusul se va întinde de la sala polivalentă până la cartierul Ceyrat, aşadar va ocupa terenurile folosite acum de Jandarmeria Bihor, respectiv cele deţinute de Consiliul Judeţean, vizavi de campusul existent. Printre clădiri vor fi amenajate spaţii verzi şi piaţete, dar şi piste de biciclete şi de alergare.

"Masterplanul are ca element principal şi structural propunerea unei spine verzi, de la est la vest, cu intenţia de conectare a celor două teritorii, teritoriul existent al campusului şi propunerea de extindere spre vest, în ceea ce numim noi campusul nou", a explicat Năstase. Odată extins, campusul universitar va fi mai mare cu circa 30% faţă de cât este în prezent.

Şantier, de la primăvară

Arhitectul a propus ca lucrările să se facă în trei etape: prima vizează suprafaţa actualului campus, cea de-a doua terenul Jandarmeriei, iar a treia etapă terenurile Consiliului Judeţean.

În campusul deja existent, conform masterplanului, ar urma să apară câteva clădiri noi, printre care două cămine studenţeşti, unul de 800 de locuri şi altul de 500 de locuri, dar şi un bazin de înot olimpic.

"În zona viitoarei săli de sport, oraşul Oradea va ceda o bucată de teren, vom prelua o parte din terenurile Universităţii în administrare, vom proiecta unul sau două cămine şi vom începe lucrările, sper eu la primăvară. La final, le vom da în administrare gratuită Universităţii", a explicat Bolojan. Primarul şi-ar dori ca, în 2020, căminele să fie date deja în funcţiune.

Proiectul prevede şi că actuala stradă Universităţii va deveni pietonală, urmând ca traficul rutier pentru acces la cimitir să fie deviat pe străzi ce vor fi realizate la capetele campusului. De asemenea, se va circula pe strada Făgăraşului, unde anul viitor se va construi o linie de tramvai. În schimb, pe strada Universităţii vor continua să circule autobuzele OTL.

Monumentele rămân!

În campusul nou, clădirile într-o stare mai bună ar urma să fie renovate, iar cele ruinate, precum fostele grajduri ale CJ Bihor, dărâmate. Construcţiile vor avea aspecte moderne, cu pereţi de sticlă şi grădini amenajate pe acoperişuri. Aici ar urma să fie amenajate săli de curs, laboratoare, dar şi un aşa-numit "learning center" (centru de învăţare), care ar îndeplini şi funcţiuni de casă studenţească şi diferite alte spaţii, inclusiv parcări supraetajate.

"Masterplanul prevede că se menţin toate clădirile monument istoric, propuse spre desfiinţare fiind câteva clădiri într-o stare foarte proastă, care nu mai pot fi convertite în clădiri cu funcţie educaţională", a precizat Năstase. De asemenea, se doreşte punerea în valoare a spaţiilor verzi, arhitectul arătând că arborii cu vârste venerabile vor fi categoric păstraţi.

"Clădiri de 2030"

Conform estimărilor, la finalul tuturor lucrărilor, campusul Universităţii va avea, la sol, peste 35.000 de mp de cămine, 50.000 mp dedicaţi spaţiilor facultăţilor, 38.000 mp de spaţii sportive, 130.000 mp de spaţii verzi, 15.000 mp de alei pietonale şi 20.000 de mp de piaţete. "Acestea  sunt capacităţi maximale, nu înseamnă că se vor atinge. Interesul este să vedem capacitatea sitului, cât se poate construi, cât rămâne spaţiu verde", a explicat arhitectul.

Întrebat dacă în campusul nou ar urma să se mute toate facultăţile răspândite acum prin Oradea, precum cea de Medicină ori cea de Drept, Bolojan a spus că decizia va fi a Universităţii. "Aceasta este o chestiune de viitor care ar putea să se întâmple, e o decizie care ţine de universitate. În condiţiile în care noile amenajări vor fi de natură să ofere standard incomparabil mai mare, va fi o tendinţă naturală. (...) E un nivel de clădiri 2030", a spus primarul, adăugând şi că aceste detalii vor putea fi lămurite doar peste câţiva ani de zile.

Asta pentru că, înainte să înceapă orice fel de lucrări în campusul nou, trebuie relocat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, pentru care trebuie construit, de asemenea, un nou sediu. Bolojan a arătat că nu crede că Jandarmeria ar putea să se mute mai devreme de doi ani.

În dezbatere publică

Masterplanul va fi postat pe site-ul Universităţii din Oradea, pentru a putea fi consultat de toţi universitarii, dar şi de cetăţeni, instituţia urmând să anunţe şi o adresă de e-mail la care va primi observaţii sau sugestii. Apoi, va fi supus votului Senatului universitar, iar în final şi dezbaterii Consiliului Local.

De asemenea, masterplanul poate fi consultat pe site-ul Primăriei, unde a fost postat joi. 

Prezentă în aceeaşi conferinţă de presă, Marcela Prada, prorectorul Universităţii, a declarat că masterplanul este cea mai bună promovare a instituției de învățământ. "Va atrage cu mare eficienţă studenţi în această parte de vest şi capital oraşului nostru", a precizat Prada.

Prorectorul a precizat şi că proiectul pune accent pe resursele geotermale, în campus urmând să fie construite trei sere alimentate cu această apă. În plus, bazinul olimpic va folosi apa geotermală reziduală. "Baza sportivă va fi un pol al oraşului, va atrage elevi, studenţi şi cetăţeni", a mai completat Prada.


VOCEA STRĂZII

Ce părere aveţi despre masterplanul propus de Primărie pentru zona Universităţii?

Pare o investiţie frumoasă, dar nu ştiu dacă aceste investiţii îşi au rostul, când se pare că este în scădere calitatea învăţământului.

Dan Chirilă

Primarul Ilie Bolojan dovedeşte încă o dată că este un om cu viziune. Felicitări pentru această iniţiativă, sunt mândru că locuiesc în Oradea.

Liviu

Îmi place că s-a prevăzut în proiect multă verdeaţă, avem nevoie toţi orădenii de un asemenea loc. Cred că e un proiect bun.

Valeria Popa

Dacă Ciuperca şi parcarea subterană sunt rezolvate, ne putem apuca de Universitate. Altfel vor fi simultan zeci de lucrări şi niciuna făcută bine.

Daniel

Nu e deloc bine că îşi vâră primarul nasul în treburile Universităţii. Azi, mâine, o să ajungă să şi dicteze în instituţie şi atunci adio, autonomie!

Raul Grecu

Proiectul este reuşit, s-au gândit la tot ce este nevoie pentru o universitate modernă. Să vedem însă dacă şi viitorul primar sau rector va fi de acord.

Andreea Sabău