Muncitorii care se ocupă cu curăţenia în pieţele Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate (RAPAS) Oradea folosesc acum cărucioare prevăzute cu tomberoane care au menirea să le uşureze munca.

RAPAS a achiziţionat 9 cărucioare, dintre care 7 duble, adică cu două tomberoane, care sunt folosite în pieţe începând de luna aceasta. Cele două cărucioare simple au fost distribuite în pieţele Ioşia şi Nufărul, iar câte două bucăţi dintre cele duble au mers în piaţa Cetate, Rogerius şi Obor, Piaţa Decebal primind doar un cărucior dublu.

"Prin achiziţionarea cărucioarelor am venit în ajutorul angajaţilor, care au datoria să facă curăţenie în pieţe, uşurându-le considerabil munca. Cu ajutorul acestora ei au mai multă mobilitate şi manevrabilitate. Un cărucior simplu a costat 2.600 de lei, iar unul dublu 3.200 de lei. Credem că investiţia îşi va găsi utilitatea în eficienţa lucrătorilor noştri", a declarat Romulus Cosma, directorul general al RAPAS Oradea.

Investiţia totală în aceste cărucioare s-a ridicat la 27.600 de lei.