Fostul subprefect USR de Bihor, proaspăt reales șef USR Oradea și pretendent la Primăria orașului, Daniel Palaghianu, are atât de mult timp liber încât se ține de minciuni pe Facebook, ascuns în spatele unui cont fals.

Vinerea trecută, la o postare a senatorului PNL Adrian Hatos, care informa că studenții liberali orădeni au organizat o lecție despre „fake news” și dezinformare, unde jurnalista Adriana Totorean a fost chemată să le vorbească tinerilor, Palaghianu, pe care BIHOREANUL l-a demascat că este frate în masonerie cu rivalii de la PSD, inclusiv cu actualul subprefect Emilian Pavel, a sărit ca ars, acuzând-o pe ziaristă și pe colegii ei de redacție că ar fi „profesori de fake news”, ba chiar și de șantaj și propagandă, acuzații pe care, firește, nu le-a susținut cu absolut nimic, ci doar le-a aruncat calomnios.

Hilar este că Palaghianu a scris întâi comentariul de pe contul său real de Facebook, dar apoi și-a dat seama că voia să-și ascundă identitatea, așa că l-a șters și l-a postat din nou, de data aceasta de pe contul fals pe care îl are, cu nume de scriitor rus, „Maxim Gorky”. S-a deconspirat singur, așadar, că el însuși este un propagandist de informații false, dar care se ascunde în întuneric, așa cum a făcut-o și când a fost prins în cârdășie cu frații masoni de la PSD. Ăsta da politician de încredere!