Cu moralul refăcut, după victoria clară de marţi pe teren propriu cu CSS Giurgiu, baschetbaliştii orădeni de la CSM au făcut deplasarea în acest sfârşit de săptămână la Piteşti, pentru jocul de sâmbătă, cu echipa gazdă BCM Universitatea.

Meciul dintre cele două combatante se anunţă interesant şi prin prisma faptului că la finalul sezonului regulat rezultatele din duelurile directe dintre cele două echipe s-ar putea să conteze mult pentru prinderea unui loc cât mai bun în faza play-off sau chiar accederea la limită în această fază superioară a competiţiei.

Actualmente pe locul VI, echipa orădeană are nevoie şi de o revanşă în faţa piteştenilor, după ce în toamnă la Oradea, formaţia oaspete de atunci a reuşit să se impună.

"Suntem conştienţi că formaţia piteşteană traversează o perioadă fastă, fiind pe val, cum se spune, după ce şi-a adjudecat Cupa României, iar etapa trecută a câştigat la Cluj, pe terenul campioanei, dar noi nu putem decât să ne vedem de jocul nostru, să ne concentrăm asupra lui şi consider că, chiar dacă va fi greu, putem câştiga la Piteşti", a declarat tehnicianul Cristian Achim.

În clasament, doar două puncte le desparte pe cele două echipe, formaţia argeşeană ocupând locul al X-lea. Dacă orădenii au acumulat în 23 de etape 13 victorii şi au suferit 8 înfrângeri, piteştenii au cu două succese mai puţin obţinute, 11, şi 10 înfrângeri.

Partida, programată în Sala Trivale, cu începere de la ora 18, este una dintre cele mai echilibrate confruntări ale rundei. Dacă în clasament orădenii stau ceva mai bine, piteştenii vor beneficia de aportul publicului.

Tot în această etapă, cu numărul 24, alte două jocuri se anunţă a fi foarte disputate şi anume confruntările de la Mediaş şi Tg. Jiu, unde Gaz Metan, va întâlni fostul lider, BC Timişoara, iar Energia Rovinari se va confrunta cu echipa campioană şi actuala deţinătoare a primei poziţii, U Mobitelco Cluj.


BCM U Piteşti - CSM Oradea
Sâmbătă, ora 18:00
Sala: Trivale Piteşti
Arbitri: Marius Udrica, Alin Faur, Adrian Habor
Comisar: Ion Breza

Divizia A la baschet masculin, Etapa a XXIV-a:
Sâmbătă:
Ora 17.30 BC Mureş Tg. Mureş - CS Dinamo Bucureşti
Ora 18.00 BC PH Csikszereda M. Ciuc - CSU Ploieşti
Ora 18.00 BCM U Piteşti -CS Municipal Oradea
Ora 19.00 CS Gaz Metan Mediaş - BC Timişoara (Digi Sport)

Luni:
Ora 11.00 Politehnica CSS Unirea - CS Municipal Bucureşti
Ora 19.00 CS Energia Rovinari - U-Mobitelco BT (Digi Sport)


Clasament:
1. U-Mobitelco BT 15/6 36 p
2. CS Gaz Metan Mediaş 16/5 36 p
3. BC Timişoara 16/3 35 p
4. BC Mureş Tg. Mureş 14/7 35 p
5. CS Municipal Bucureşti 14/7 35 p
6. CS Municipal Oradea 13/8 34 p
7. CSU Atlassib Sibiu 12/9 33 p
8. CSU Ploieşti 13/7 33 p
9. CS Energia Rovinari 11/10 32 p
10. BCM U Piteşti 11/10 32 p
11. SCM Universitatea Craiova 8/13 29 p
12. CS Dinamo Bucureşti 7/14 28 p
13. CSS Giurgiu 5/16 26 p
14. BC PH Csikszereda M. Ciuc 2/20 24 p
15. Politehnica CSS Unirea 0/22 22 p
16. CS Otopeni 0/0 0 p