După meciul din prima etapă din faza grupelor Ligii Campionilor Europeni la baschet masculin, formația orădeană CSM CSU s-a deplasat în acest sfârșit de săptămână la București, acolo unde, sâmbătă seară, va disputa jocul cu Steaua CSM EximBank, din cadrul rundei a V-a a Ligii Naționale.

Cum s-a întâmplat sezonul trecut, și-n acest an competițional, duelul dintre orădeni și steliști se constituie un veritabil derby, urmând a se întâlni două dintre cele mai bune echipe ale campionatului. De altfel, cele două echipe se află pe podium clasamentului, după primele patru etape. Orădenii ocupă locul I, cu 7 puncte, ca urmare a înregistrării a 3 victorii și o înfrângere, iar steliștii se situează pe poziția a III-a, cu 3 victorii din tot atâtea posibile însă.

Meciul, programat în Sala Mihai Viteazul din Capitală, va debuta de la ora 19:30 și va fi transmis în direct de Digi Sport.

Partida se anunță deschisă oricărui rezultat, însă rămâne cât de afectată va fi formația orădeană după jocul disputat miercuri, dar și pentru că nu se va putea baza pe doi dintrei cei mai buni jucători ai săi, Martin Zeno și Sean Barnette, ambii accidentați.

Jocul va fi arbitrat de Marius Ciulin, Bogdan Podar și Ciprian Ciocan.

Prima partidă a etapei din acest week-end din Liga Națională s-a desfășurat vineri seară și s-a încheiat cu scorul de 80-69 în favoarea oltenilor de la SCM U Craiova, în disputa cu CS Phoenix Galați.


Celelalte jocuri ale rundei a V-a din Liga Națională de baschet masculin au loc sâmbătă, după  cum urmează:

Ora 17:00 BCM Olimpic Baia Mare – Dinamo București

Ora 18:00 BC CSU Sibiu – U BT Cluj

Ora 18:00 BC SCM Timișoara – BCM U Pitești


Clasament:

1.

CSM CSU Oradea

3/1

7

2.

BCMU Pitesti

3/1

7

3.

Steaua CSM Eximbank

3/0

6

4.

BC SCM Timisoara

2/2

6

5.

U-Banca Transilvania Cluj

2/1

5

6.

ABC Mures Tg Mures

1/3

5

7.

BC CSU Sibiu

2/1

5

8.

SCMU Craiova

1/2

4

9.

CS Phoenix Galati

1/1

3

10.

CS Dinamo Bucuresti

0/3

3

11.

Municipal Olimpic Baia Mare

0/3

3

12.

CS Municipal Ploiesti

0/0

0