Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca meciul U Cluj - CFR Cluj să se rejoace din minutul 1, menţinând deciziile Comisiei de Disciplină şi, respectiv, a Comisiei de Apel a LPF. Partida a fost reprogramată pentru astăzi (ora 21:30) după ce, pe 8 mai, a fost suspendată în minutul 27, scrie Realitatea.
CFR Cluj a înaintat acum două zile un apel declarativ la TAS, prin care a făcut o cerere de suspendare a efectelor hotărârii Comisiei de Disciplină. TAS a cerut şi poziţiile LPF şi a celor de la U Cluj, care au fost trimisă în termenul cerut de forul elveţian, de două ore.
TAS a anunţat că meciul "U" Cluj - CFR Cluj se va disputa conform reprogramării, astăzi, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport.
Totuşi, cazul va fi judecat pe fond, o decizie urmând a fi dată pe 10 iunie. În cazul în care CFR pierde meciul cu "U" Cluj, dar TAS dă o decizie favorabilă echipei din Gruia, aceasta va câştiga la "masa verde" cu 3-0, potrivit aceleaşi surse.
Meciul dintre echipele Universitatea Cluj şi CFR Cluj este considerat cu grad ridicat de risc, astfel că ordinea publică va fi asigurată de 300 de jandarmi.
Meciul din 8 mai, dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe.
Scandalul, care a degenerat într-unul imens, a pornit după ce atacantul CFR Cluj Ricardo Cadu a marcat un gol din penalty şi a mers spre galeria echipei adverse pentru a sărbători. În acel moment, nervos, portarul U Cluj Mircea Bornescu a fugit spre Cadu lovindu-l.
Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu si Bornescu, insa conflictul a continuat in drumul spre vestiare. In cele din urma, Ioan Andone si-a chemat jucatorii la vestiare, acestia parasind terenul. Portughezul Cadu a fost lovit din spate de un membru al echipei tehnice a echipei Universitatea Cluj.