Un grup de cercetători de la Universitatea Salzburg din Austria au ajuns la concluzia că anticoncepţionalele au capacitatea de a mări anumite regiuni ale creierului, zone ce răspund de conversaţie şi memorie. Potrivit oamenilor de ştiinţă, pilulele contraceptive măresc volumul creierului cu 3%.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii austrieci au studiat diferenţele între creierul bărbaţilor şi cel al femeilor, atât al celor care foloseau această metodă de contracepţie, cât şi al femeilor care nu luau pilule, potrivit Gândul. Astfel, după ce creierul voluntarilor a fost scanat în repetate rânduri, s-a descoperit că femeile care luau pilule anticoncepţionale, indiferent de tipul pastilelor, aveau creierul mai dezvoltat în anumite regiuni, după cum se menţionează în raportul apărut în jurnalul Brain Research.

Faptul că regiunile care răspund de memorie şi abilităţi verbale se dezvoltă mai mult graţie pilulelor face ca şi funcţiile acestor regiuni să se îmbunătăţească, sunt de părere oamenii de ştiinţă. Specialiştii subliniază faptul că nu se ştie încă în ce fel acţionează anticoncepţionalele asupra creierului, dar se pare că datorită conţinutului de estrogen şi progesteron întăresc şi măresc anumite funcţii ale creierului.

Anticoncepţionalele au şi alte beneficii dincolo de prevenirea unei sarcini nedorite. Unul dintre cele mai importante beneficii îl reprezintă scăderea riscului de cancer ovarian. În cazul pacientelor cu ovar polichistic, medicii recomandă anticoncepţionalele ca metodă de tratament. În acest mod, ovarul va fi pus în repaus, ceea ce duce la dispariţia chisturilor din care se poate dezvolta cancerul ovarian.