AVE România atrage atenția asupra unei situații întâlnite în timpul activității de colectare: zeci de flacoane cu medicamente vechi au fost aruncate într-o pubelă destinată deșeurilor din sticlă.

Chiar dacă recipientele sunt din sticlă, medicamentele expirate sau neutilizate nu trebuie aruncate în pubela pentru sticlă. De altfel, acestea nu se aruncă nici în pubela neagră / gri destinată deșeurilor reziduale, nici în celelalte recipiente de colectare. Acestea au un circuit special de colectare și eliminare în România.

Unde predăm medicamentele expirate?

Conform Instrucțiunii Ministerului Sănătății nr. 6.226/2024, medicamentele expirate sau neutilizate provenite de la populație se predau la spitalele publice sau private din România, conform programului de colectare stabilit și afișat de fiecare unitate. Recipientele speciale pentru colectarea acestora trebuie amplasate în spațiile dedicate ale spitalelor.

Legea nr. 95/2006, modificată prin Legea nr. 269/2023, prevede că spitalele publice și private au obligația de a primi aceste medicamente în scopul eliminării lor finale.

Spitalele sunt obligate să asigure colectarea separată a medicamentelor expirate în patru categorii distincte:

  1. deșeuri de medicamente citotoxice și citostatice;
  2. deșeuri de medicamente (cu excepția celor citotoxice și citostatice);
  3. deșeuri de medicamente aflate în stare lichidă care sunt conținute într-un recipient cu potențial înțepător (fiole din sticlă, seringi pre-umplute cu medicament sau goale)
  4. deșeuri de medicamente aflate în recipiente sub presiune (spray-uri).

De ce este important?

Medicamentele și reziduurile de medicamente necesită o gestionare controlată. Aruncarea lor în pubela verde, destinată colectării ambalajelor din sticlă poate contamina fluxul de colectare separată și poate îngreuna procesele de sortare și reciclare.

Regula este simplă: un recipient din sticlă care conține medicamente nu se colectează de operatorul de salubrizare.

AVE România îi încurajează pe utilizatorii serviciului de salubrizare să nu arunce medicamentele expirate sau neutilizate în recipientele de colectare separată, ci să le predea spitalelor publice sau private, conform programului de colectare al acestora.

AVE România – Schimbarea începe cu noi!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!