În conformitate programele naţionale de sănătate pentru 2011 şi 2012, dar şi cu Normele tehnice de realizare a acestora, până la 31 martie 2011, unităţile sanitare din Programul Naţional de Oncologie trebuiau să-şi finalizeze procedurile de achiziţie a "formelor farmaceutice pentru administrare injectabilă pentru bolnavii cu afecţiuni oncologice", au anunţat marţi reprezentanţii Direcţiei pentru Sănătate Publică (DSP) Bihor.

Medicamentele vor fi puse la dispoziţia pacienţilor prin farmaciile cu circuit închis din structura spitalelor. La solicitarea Ministerului Sănătăţii, DSP Bihor a evaluat stocurile de medicamente injectabile pentru tratamentul bolnavilor oncologici de la cele trei unităţi spitaliceşti. "Toate unităţile aveau în stoc medicamente injectabile împotriva cancerului, la momentul evaluării, şi desfăşurau proceduri de achiziţie publică pentru completarea stocurilor disponibile", se arată în comunicarea DSP Bihor.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru spitalele publice din Programul Oncologic, Ministerul Sănătăţii a solicitat Primăriei să asigure îndeplinirea dispoziţiilor legale pentru a putea asigura medicamentele. "Responsabilitatea autorităţii locale privind buna funcţionare a spitalelor descentralizate, inclusiv în efectuarea achiziţiilor în cadrul programelor naţionale de sănătate finanţate de Ministerul Sănătăţii şi/sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, este îndeplinită", se mai arată în comunicat.