Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, speră că medicii vor înceta greva, dat fiind că Guvernul a avizat plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi sărbători, şi a aprobat suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 milioane lei.

Concret, Executivul a aprobat, miercuri, o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale să fie plătite dublu.

Totodată, printr-o hotărâre, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 200 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, sumă care, potrivit lui Nicolăescu, va fi transferată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru plata arieratelor din sistem, astfel încât anul 2013 să se încheie fără datorii, cât şi pentru cheltuielile de funcţionare ale unităţilor medicale.

Ministrul Sănătăţii a arătat că este vorba de angajamente luate de Guvern cu sindicatele din domeniu, iar în urma şedinţei Executivului va avea o întâlnire cu Federaţia Sanitas în urma căreia speră să se pună capăt conflictului de muncă declanşat de aceasta, iar greva de joi să fie suspendată.

Nicolăescu a reafirmat cu acest prilej că este posibilă creşterea veniturilor personalului medical în 2014, dar etapizat şi în funcţie de veniturile pe care le va aduce în sistem introducerea pachetului de servicii medicale de bază.