Un control derulat luna aceasta de Direcţia de Sănătate Publică Bihor în toate spitalele din judeţ şi din Oradea, inclusiv la Spitalul Militar şi la Spitalul CFR, s-a lăsat cu o concluzie de toată groaza: doar 15 medici din peste 500 au atestate de competenţe în sub-specializările chirurgicale, gen laparoscopie, colposcopie, endoscopie ori artroscopie.

Dacă indolenţa de care au dat dovadă ani la rând managerii spitalelor s-ar fi perpetuat în acelaşi ritm, mai rămânea puţin şi bolnavii din Bihor ar fi fost tăiaţi de studenţi din anul I sau chiar de amatori al căror merit ar fi fost că, în copilărie, s-au jucat cu stetoscoape şi seringi din trusa "Micul Sanitar".