Medicul cardiolog braşovean Horaţiu Rus şi alte patru persoane suspectate de acte sexuale cu minori au fost arestaţi preventiv, marţi, după multe ore de audiere.

Procurorii DIICOT Braşov au reţinut, luni, şapte persoane suspectate de trafic de persoane, trafic de minori şi viol, printre persoanele cercetate fiind şi un medic care ar fi obligat doi băieţi minori aflaţi sub tratament să întreţină relaţii sexuale cu el. Printre cei arestaţi se află şi Traian Cojocaru, cunoscut ca Dana de Kronstadt, miss Travesti România 2010, acuzat de două acte sexuale cu minori.

Potrivit DIICOT, liderul grupării este patronul unui club privat din municipiul Braşov, Ferenc Dodo, în vârstă de 41 de ani. În incinta acestui club clienţii întreţineau raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.

Din cercetări a rezultat că membrii grupării, Daniel-Sebastian Măciucă, de 31 de ani, Valentin Lazarovici, de 40 de ani şi Florentin-Ovidiu Borşan, de 32 de ani, au recrutat şi cazat 14 persoane de sex masculin, majore şi minore, pe care, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere fizică sau morală, le-au obligat la practicarea prostituţiei, obţinând în acest mod sume substanţiale de bani.

În acest caz este cercetat un medic cardiolog de la Spitalul Judeţean Braşov, client fidel al reţelei, care ar fi făcut sex cu doi pacienţi minori. "În sarcina lui Horaţiu Rus, de 43 de ani, se reţine că, profitând de calitatea sa de medic în cadrul unui spital din municipiul Braşov, a întreţinut, prin constrângere morală, raporturi sexuale cu două victime de sex masculin, minore, aflate sub tratament medical", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Medicul acuzat de pedofilie este căsătorit şi are un copil. Horaţiu Rus este şi asistent universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania. Procurorii au dezvăluit că medicul întreţinerea relaţii sexuale la cabinetul lui privat, situat pe strada Traian. El recruta minorii din familiile sărace din Braşov.

În Referatul de urmărire penală întocmit de procurori sunt dezvăluite amănunte şocante. Din declaraţiile uneia dintre victime rezultă că, în cursul lunii februarie 2012 a fost internat la Secţia Cardiologie I şi ulterior la Secţia Cardiologie II, unde l-a cunoscut pe Horaţiu Rus. Acesta l-a consultat, spunându-i să suferă de perincardită acută, iar după două zile i-a comunicat că se impune efectuarea unui ecograf.

"Acesta a fost contextul în care, rămaşi singuri, doctorul a început să îl pipăie, spunându-i că un prieten de-al său are nevoie de sperma lui, pentru care este dispus să îi ofere suma de 50 lei, dacă acceptă să facă sex oral. Partea vătămată a refuzat, împrejurare în care doctorul, insistând, i-a comunicat că diagnosticul pe care îl are este foarte grav şi că nu mai are mult de trăit, singura posibilitate fiind legată de ajutorul pe care medicul i-l poate oferi", se precizează în referatul anchetatorilor.