După episcopul Sofronie, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, riscă să intre și el în colimatorul fostului preot Ciprian Mega, chiar dacă i-a fost protector și i-a aranjat primirea în eparhia Oradiei și a parohiei Sf. Spiridon din Rogerius.

Bihorel a aflat că joia trecută Consistoriul Mitropoliei de la Sibiu a respins contestația lui Mega împotriva deciziei de caterisire luate la finele lunii aprilie de Consistoriul Eparhial de la Oradea, motivând că solicitarea fostului preot nu întrunea nici măcar condițiile formale pentru a fi admisă, autorul neatașând niciun act și nicio dovadă în apărarea sa și desființarea argumentelor Episcopiei.

Pentru Mega, sentința de la Sibiu este ca o condamnare în plus, cu atât mai mult cu cât - contrar a tot ce îndrugă el pe Facebook, și anume că Episcopia nu ar fi avut dreptul să-l judece deoarece nu ar deține „cartea sa canonică”, adică un fel de dosar de cadre - Mitropolia a confirmat validitatea acestui document, fără de care, într-adevăr, Consistoriul de la Oradea nu îl putea răspopi.

Teoretic, Mega mai are la îndemână o ultimă cale de atac: să se plângă Consistoriului Superior al BOR, dar, după ce l-a făcut în toate felurile inclusiv pe Patriarhul Daniel, e greu de crezut că poate avea câștig de cauză.

Așa că nu i-a rămas decât o soluție: să-și facă propria Biserică. Mai știi, poate asta a și urmărit de la bun început, de când a pornit „jihadul” contra BOR, să-și întemeieze propriul cult - Biserica Ultraortodoxă a lui Mega. BUM, cum ar veni...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!