Hotărât lucru, nu talentul îi lipsește fostului preot Ciprian Mega, care are nu doar imaginație din belșug, ci și talent publicitar. După luni bune de când a fost caterisit printre altele și fiindcă ar sluji „interesele altei Biserici și pe ale altei țări”, Mega continuă să afirme sfidător că nu recunoaște sancțiunea și că va sluji mai departe, într-o nouă biserică pe care urmează s-o ridice într-o „așezare duhovnicească” pe care o va ctitori „la marginea Oradiei”.
Joia trecută, fostul cleric a anunțat pe Facebook că a și achitat avansul pentru construirea acesteia, fără să spună nici de unde are atât bănet, nici unde o va face, nici „sub ce jurisdicție canonică” - adică sub patronajul cărei Patriarhii - o va pune, așa că suspansul e păstrat și deocamdată rămâne o taină dacă edificiul va fi în Paleu, în Sântandrei ori în Girișu de Criș, cum umblă zvonurile, ori dacă va folosi antimisul vreunui episcop străin.
Cert este că Mega-i back in business, miercuri făcând teasing că de duminică, 5 octombrie, va sluji într-un „paraclis amenajat în zona centrală a orașului”, iar adresa urma s-o divulge abia cu două zile înainte. Suspans mai ceva ca într-un film polițist, că nu degeaba omu-i și regizor, premiat la Moscova...