Pe un frig înţepător, personalităţi locale, politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mai multor instituţii din Oradea au participat sâmbătă dimineaţa la festivităţile militare organizate în cinstea împlinirii a 23 de ani de la victoria Revoluţiei Române din 1989, în Cimitirul Municipal Rulikowski. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Oradea, Prefectura Bihor, Consiliul Judeţean şi Primăria Oradea.

În prezenţa a peste 120 de persoane, printre care şi reprezentanţi ai Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Oradea, festivităţile de comemorare au început la ora 10, pe aleea principală din Cimitirul Rulikowski, în faţa mormintelor militarilor orădeni ucişi în luptele din acel decembrie însângerat - sublocotenenţii post mortem Victor Adrian Puşcău, Marius Cosma şi Adrian Dorin Danşe.

Ceremonialul a fost deschis de o slujbă religioasă oficiată de prelatul Garnizoanei Oradea, preotul militar Mircea Ioniţă, după care prefectul Claudiu Pop a ţinut un scurt discurs, aducând omagiu memoriei eroilor revoluţiei care a schimbat istoria României, şi în special celor trei orădeni.

A urmat apoi discursul preşedintelui Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Oradea, Liviu Lupea, care a profitat de momentul solemn pentru a aduce o critică la adresa guvernanţilor. Motivul: promisiunea neonorată de reîntregire a indemnizaţiile revoluţionarilor.

"În urmă cu 23 de ani, o mână de nebuni din Oradea au decis să se răzvrătească împotriva sistemului totalitar. Aici, însă, evenimentele s-au consumat fără violenţe, iar asta datorită modului în care Armata a gestionat situaţia, fraternizând cu revoluţionarii şi evitând astfel vărsarea de sânge", a încheiat Lupea.

După discursurile omagiale, a urmat depunerea coroanelor de flori la mormintele celor trei eroi. O paradă militară a încheiat ceremonialul, militarii Garnizoanei Oradea, în frunte cu Detaşamentul de Onoare, defilând prin faţa oficialităţilor.

Toţi cei prezenţi s-au deplasat apoi la mormântul lui Neculai Tomozei, cel de-al patrulea erou al Revoluţiei Române, unde manifestările s-au consumat după acelaşi scenariu.
Printre cei care au participat la festivităţile militare comemorative s-au numărat Claudiu Pop - prefectul de Bihor, Cornel Popa - preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan - primarul Oradiei, Ovidiu Mureşan - viceprimarul Oradiei, senatorul Gavrilă Ghilea şi deputatul Ioan Cupşa.