Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" va găzdui în perioada 8 - 9 martie 2014 cea de-a V-a ediţie a concursului de nataţie Memorialul "Herman Schier".

Memorialul "Herman Schier" este cel mai important concurs de înot organizat în ultimii douăzeci de ani în Oradea, devenind deja o tradiţie în nataţia orădeană şi românească. Acesta este organizat de CSM Oradea, Clublul Sportiv Crişul şi L.P.S. Bihorul.

Cel mai probabil, concursul va reuni şi anul acesta la start un număr mare de tineri sporivi, reprezentând cluburi din România, dar şi din alte state, născuţi în anii 1997 - 2006. Din Oradea, tinerele speranţe care vor participa sunt Vodă Erik, Sallay Tamas, Gavris Ionuţ, Buzlea Ioana, Chiricheu Patricia, Buzlea Sebastian, Băican Matei, Huszar Ingrid, Huszar Szabolcs. Antrenorii sportivilor orădeni sunt Georgeta Schier, Illes Zsolt, Oros Remus.

"Tinerii pe care îi antrenăm sunt pregătiţi pentru competiţia ce îi aşteaptă şi emoţionaţi în acelaşi timp. În tribune îi aşteptăm pe toţi cei care iubesc acest frumos sport, deoarece sportivii noştri au nevoie de încurajările şi aplauzele lor", a declarat antrenoarea Georgeta Schier, soţia regretatului antrenor Herman Schier.

Herman Schier - primul înotător român care a înotat suta de metri sub 56 secunde

Competiţia poartă numele antrenorului orădean Herman Schier (1945 - 2007), primul înotător român care a înotat suta de metri sub 56".

Herman Schier s-a născut în anul 1945 în URSS. Copilăria şi-a petrecut-o la Reşiţa, unde a început să practice înotul la Clubul Olimpia Reşiţa. Primele rezultate de valoare le-a obţinut la vârsta junioratului, când în 1963 devenea campion la juniori la proba de 100 m liber. Apoi a fost campion naţional la seniori, maestru al sportului, el fiind primul înotător roman care a coborât sub 0'56" la 100 m liber. Totodată, Herman Schier a reprezentat România la numeroase concursuri internaţionale, unde a obţinut rezultate de valoare. A făcut parte din lotul olimpic pentru Mexic în anul 1968, dar din păcate lotul masculin nu a mai efectuat deplasarea.

Anul 1969 a însemnat debutul ca antrenor la Clubul Sportiv Crişul. În această perioadă a contribuit la creşterea multor generaţii de înotători de valoare, care au devenit în timp campioni naţionali, balcanici, maeştri ai sportului.

În perioada cât a activat la Clubul Crişul, sportivii antrenaţi de Herman Schier au stabilit peste 350 de recorduri naţionale la copii, juniori şi seniori. Anul 1977 a fost unul de glorie, deoarece a fost anul în care s-au stabilit 100 de recorduri: 5 recorduri la seniori, 23 la juniori, 71 la copii şi 1 record balcanic. Datorită rezultatelor deosebite, sportivii orădeni Horvath Ildiko, Szakadati Ladislau, Mady Levente, Neagrău Horaţiu, Kuglis Edith, Bay Laszlo au obţinut titlul de maeştri ai sportului.

Printre sportivii care au adus faima Clubului Crişul se numără Zaborski Ildiko, Goina Cosmin, Neagrău Cornel, Birini Bella, Bentzik Gyuri, Drăgan Cristian, Petruţ Noemi, Vamoşi Angela, Groza Dan, Groza Monica, Biriş Giorgiana, Foran Angela, Tinca Dan, Dunca Gheorghe, Bokor Tibor, Vardai Noemi şi mulţi alţii.