Bihorenii membri în Mensa România, asociaţia care reuneşte persoanele cu un nivel ridicat de IQ, au testat perspicacitatea şi logica elevilor Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, într-un concurs dedicat lor.

Competiţia a avut loc sâmbătă şi a fost dedicată tuturor elevilor din clasele V-XII. Fiecare concurent a avut la dispoziţie 15 minute pentru a rezolva 25 de exerciţii, create anume de membrii Mensa. "Este un concurs pilot, pe care din toamnă vrem să-l organizăm în şcoli din mai multe oraşe din România", a declarat Vasile Aurel Căuş, membru şi proctor în organizaţia bihoreană a Mensa România.

Câştigătorii concursului, adică elevii Alexandru Ciprian Luncan (locul I), Mihai Tămăşan (locul II) şi Cezar Moisa (locul III), vor primi premii în bani sau produse. De pildă, concurentul care a obţinut premiul I va primi o recompensă de 500 de lei.  De asemenea, toţi participanţii la concurs vor primi câte un voucher pentru testarea Mensa care va avea loc la Oradea pe 21 aprilie.

Competiţia organizată în licee nu le asigură elevilor acces în Mensa. Organizaţia care reuneşte cei mai inteligenţi oameni ai planetei primeşte noi membri doar din rândul celor care, la testările specifice, obţin scoruri de IQ peste 132, rezultate pe care, statistic, le poate atinge doar 2% din populaţie.