Un autoturism Mercedes Benz în valoare de 55.000 de euro căutat de autorităţile din Cehiac a fost confiscat, marţi seară, în punctul de trecere a frontierei prin Borş.

"În data de 05.11.2019, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.R., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Cehia, fabricat în anul 2019. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat certificatul de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, iar în urma verificărilor, s-a constatat că maşina figurează ca "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de autorităţile din Cehia în aceeaşi zi", explică un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Şoferul le-a spus poliţiştilor că nu ştia că maşina ar fi căutată de autorităţi. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, iar tânărul s-a ales cu dosar penal.

"Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun", încheie comunicatul.