Salvamont România a anunțat duminică dimineața că salvatorii montani au avut „o zi de foc”. „În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 147 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, numărul evenimentelor montane fiind „îngrijorător” și „probabil cel mai mare înregistrat vreodată într-o singură zi”.

În urma apelurilor, „au fost salvate 146 persoane, 56 dintre acestea fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD, iar un caz a fost predat către elicopterul SMURD-IGAV pentru transport la spital”. 

„Un rezultat statistic nedorit de noi, pentru că acesta a însemnat suferință pe fața celor 146 de persoane salvate și multă îngrijorare pe fața prietenilor și aparținătorilor, fapt ce ne determină să vă recomandăm prudență și responsabilitate în derularea activitaților montane și să vă invităm să ne fiți alături în campania de reducere a numârului de accidente montane!”, au transmis reprezentanții Salvamont România. 

Cele mai multe apeluri, 23, s-au înregistrat la Salvamont Brașov, în clasamentul urgențelor urmând Salvamont Lupeni (14 apeluri) și Salvamont Sinaia (13). Salvamont Alba a trebuit să intervină în 7 situații, iar Salvamont Bihor în 3. 

De asemenea, Salvamont Salvaspeo Bihor a publicat pe pagina de Facebook a serie de recomandări pentru practicanții sporturilor de iarnă care vor ajunge în această perioadă pe domeniile schiabile din Bihor:

„1. Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului dvs. de pregătire.

2. Abordați, la început, cu precauție pârtiile de schi, întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioada de reacomodare.

3. Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.

4. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.

5. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.

6. Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.

7. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.

8. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.

9. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.

10. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.

11. Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru - ușor, roșu-mediu, negru – dificil.

12. Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate , tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave.

13. Anunțați echipa Salvamont direct prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate. 

14. Încercați să protejați locul accidentului și accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o bariera de schiuri înfipte în zăpadă , până la sosirea echipei Salvamont.

15. Protejați termic accidentatul si încercați să îi asigurați suport psihologic.

16. In cazul unor căzături puternice încercați să nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenți/paramedici sau salvamontiști. Cazuistica accidentelor cu traumatisme de coloană este destul de mare în cazul accidentelor pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și intervenția unor persoane fără pregătire medicală sau echipamentul necesar poate fi fatală accidentatului.r

17. Nu acceptați să fiți transportați în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, și doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!