Săptămâna a început cu un mesaj optimist în ce privește pandemia de Covid-19. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că ”am trecut cu bine de acest val”, al cincilea.
Potrivit România24.ro, ministrul Sănătății făcut referire la o scădere a numărului de cazuri intervalul 14 - 21 februarie.
„Această evoluție descendentă este legată de faptul că nu există niciun fel de estimare că se va ajunge la maximul ocupării capacităților de spitalizare, respectiv de spitalizare la secțiile de terapie intensivă. Am trecut cu bine de acest val”, a declarat Alexandru Rafila, precizând că autoritățile au avut „o abordare corectă din punct de vedere al sănătății publice”.
Ministrul a arătat că pandemia a intrat pe un trend crescător și a estimat că în următoarele 3 săptămâni vom ajunge la un număr cu trei cifre în cazul raportării zilnice.
„Sperăm că și numărul de decese înregistrat în acest în acest val să fie net inferior situației din valul 4, când, în total au fost înregistrate 24.000 de decese”, a spus Rafila.
Potrivit acestuia, peste 95% din totalul secvențierilor din România arată că bolnavii au fost infectați cu varianta Omicron.
„Cred că această evoluție va încheia de fapt și acest al 5-lea val al pandemiei în următoarele 3 săptămâni. Cred că în următoarele 3 săptămâni putem să discutăm despre revenirea la valori scăzute ale numărului de infectări și sperăm să revedem acest trend cât mai rapid. Poate mai repede decât 3 săptămâni”, a adăugat ministrul Sănătății.
Acesta a spus că, în ce privește numărul de cazuri de la terapie intensivă, o primă țintă ar fi scăderea sub 50 % a gradului de ocupare a paturilor de la terapie intensivă, adică sub 900 de cazuri la ATI.
În ce privește existența unui al șaselea val al pandemiei, Rafila a spuscă, în acest moment, nu se pune problema unui val şase al pandemiei de coronavirus.
Potrivit ministrului, citat de Agerpres, prima măsură de relaxare ar fi legată de renunţarea utilizării măştilor în exterior, însă nu în spaţiile aglomerate, iar ulterior autoritățile au putea lua și alte măsuri, gradual, ținând cont de indicatori și de ceea ce se întâmplă în spitale.
În ce privește diversificarea tulpinilor de coronavirus, Rafila a precizat că tulpini noi vor mai apărea, însă nu se ştie - în acest moment - cât de transmisibile vor fi şi de asemenea vor mai exista şi îmbolnăviri.