ISU Crișana a trimis, marți, un mesaj Ro-Alert prin care i-a sfătuit pe bihoreni să evite zona Episcopia, unde în continuare arde groapa de gunoi, iar incendiul degajează cantități mari de fum.
„Alertă extremă: Incendiu major cu degajări mari de fum produs la groapa de gunoi în Oradea, str. Matei Corvin, zona Episcopia. Ocoliți/evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități”, este mesajul primit pe telefoanele mobile de orădeni care s-au aflat în zona vestică a orașului.
De asemenea, cetățenii din vecinătatea gropii de gunoi, adică din Episcopia sau Biharia, sunt îndemnați să stea în case, pe cât posibil, și cu geamurile închise.
Totodată, reprezentanții Gărzii de Mediu Bihor și ai Direcției Județene de Mediu au decis să ducă în apropierea incendiului laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului, pentru a stabili dacă sunt necesare și alte măsuri de protecție a oamenilor.
Echipamentele vor măsura concentrațiile de substanțe chimice din aer și de pulberi, dar și dacă și cât sunt depășite limitele permise de lege.
Incendiul este unul de amploare și pare că stingerea lui va dura. În prezent, focul este localizat, adică nu depășește perimetrul în care se desfășoară, de circa 700 mp, iar mai multe echipaje de pompieri și angajați ai depozitului de deșeuri încearcă să stingă flăcările. Misiunea este dificilă tocmai pentru că gunoaiele ard ușor, iar adâncimea stratului de mizerii este considerabilă, astfel că focul merge și în jos.
Acesta este al doilea incendiu izbucnit la groapa de gunoi în ultimele 24 de ore.
Recomandările ISU:
1. Evitați expunerea la fum
Stați în casă cât mai mult posibil
Evitați deplasările în aer liber, mai ales efortul fizic
2. Protejați aerul din locuință
Țineți ferestrele și ușile închise
Dacă aveți aer condiționat, folosiți-l pe modul de recirculare
Evitați aerisirea până când situația se îmbunătățește
3. Protecție personală
Dacă trebuie să ieșiți, purtați mască
Evitați expunerea prelungită, mai ales copiii, vârstnicii și persoanele cu probleme respiratorii
4. Atenție la simptome
Tuse, usturime în gât, ochi iritați, dificultăți de respirație
Dacă apar simptome mai serioase, contactați medicul sau sunați la urgențe
5. Siguranță generală
Ocoliți zona afectată (Episcopia)
Respectați indicațiile autorităților și mesajele Ro-Alert
Nu vă apropiați de zona incendiului din curiozitate
6. Animale și gospodării
Țineți animalele în interior
Asigurați apă curată și evitați pășunatul în zone afectate de fum