Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri la amiază, o avertizare imediată de cod portocaliu de furtuni pentru patru comune din Bihor, valabilă până la ora 13.30. În acest context, ISU Crișana a transmis un mesaj RO-Alert pentru populația din zonele vizate.
Potrivit avertizării nowcasting emise de ANM la ora 12.22, codul portocaliu este valabil miercuri, 1 iulie, între orele 12.31 și 13.30, în localitățile Remetea, Curățele, Budureasa și Căbești.
În aceste zone sunt prognozate „averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie cu viteze de 50...70 km/h, grindină de medii dimensiuni (2...4 cm)”, a transmis ANM.
ISU Crișana a anunțat că, „pentru protejarea populației din zonele vizate”, a transmis un mesaj RO-Alert, prin care cetățenii au fost informați cu privire la fenomenele meteorologice periculoase și la măsurile de autoprotecție.
„Recomandăm cetățenilor să evite deplasările pe durata manifestării fenomenelor periculoase, să se adăpostească în spații sigure și să respecte recomandările autorităților”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.
Avertizarea imediată vine într-o zi în care județul Bihor este vizat de alte două avertizări de cod portocaliu: unul de caniculă, valabil până seara, și unul de furtuni, anunțat de la ora 15, cu vijelii puternice, grindină și ploi torențiale.