Cum activitatea instituţiilor importante a fost suspendată, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei şi Episcopia Romano - Catolică din Oradea au anunţat că bisericile nu se închid, însă toate slujbele se vor oficia în aer liber, cu maximum 100 de credincioşi. De asemenea, s-au transmis și noi reguli de organizare a înmormântărilor, precum și a Tainelor Spovedaniei și Împărtășaniei.

Numai afară

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului IPS Laurenţiu, Sfânta Liturghie se va oficia numai în exteriorul bisericilor, la ore stabilite de preoți, iar credincioşii prezenţi vor păstra o distanţă de minimum un metru între ei.

Tot afară va fi amenajat şi pangarul unde se vor vinde lumânări, iar cei responsabili vor fi dotaţi cu soluții de dezinfectare.

De asemenea, la intrarea în incinta bisericii va fi amenajat și un loc cu obiecte sanitare pe care credincioşii le vor folosi pentru dezinfecţie.

Tot în aer liber se vor desfăşura şi slujbele de parastas. 

Spovedanie cu programare

"Spovedania este un act liturgic individual şi se poate săvârşi şi în interiorul bisericii. Credincioşii care doresc să se spovedească vor intra doar câte unul, pe rând, în locaşul de cult, după ieşirea celui mărturisit anterior. Preoţii duhovnici vor organiza o programare personală a credincioşilor pentru Taina Spovedaniei, pe ore, pentru evitarea aglomeraţiei", se arată în comunicat.

În cazul înmormântărilor care sunt organizate acasă, slujba va fi organizată în curtea casei, iar deplasarea la cimitir se va face doar cu autovehicule, fără opriri. În cazul în care trupul neînsufleţit va fi depus într-o capelă, slujba se va oficia afară sau la cimitir. La înmormântare vor participa numai membrii familiei şi rudele apropiate.

„Deplasarea preotului la domiciliul credincioșilor se va face doar în caz de necesitate, la solicitarea acestora și exclusiv la cei bolnavi, pentru administrarea Sfintelor Taine a Spovedaniei și Împărtășaniei, cu respectarea condițiilor speciale impuse”, se mai precizează în comunicat.

Pe toată durata stării de urgenţă vor fi suspendate slujbele ocazionale (hramuri, târnosiri, resfinţiri sau sfeştanii). 

Sfânta Liturghie, online

Episcopul romano-catolic de Oradea, PS Böcskei László, a transmis la rândul lui un comunicat care arată că bisericile rămân deschise pentru persoanele care doresc să se roage, dar slujbe nu se vor ține decât în afara incintelor.

”Începând cu dimineaţa zilei de 19 martie, în toate bisericile şi capelele noastre suspendăm temporar celebrarea sfintei liturghii în prezenţa poporului. Până la ridicarea restricţiilor actuale, în biserici şi capele publice nu se vor oficia sfinte liturghii, dar nici alte celebrări liturgice. Îndemn pe toţi confraţii preoţi, ca să continuăm celebrarea sfintei liturghii zilnic, fără prezenţa credincioşilor, în biserici sau alte locuri destinate cultului divin. Intenţiile preluate deja de la credincioşi vor fi oferite la data stabilită, în liturghia celebrată de preot fără prezenţa credincioşilor", se arată în comunicat.

Excepţie vor face numai parohiile cu grădină, unde se vor putea oficia slujbe în aer liber, credincioşii, în număr de maximum 100, trebuind să respecte distanţa de un metru şi jumătate.

"În faţa catedralei episcopale, în zilele de duminică vom celebra sfintele liturghii la orele 8, 10, 11.30 şi 18. Programul transmiterii sfintei liturghii pe canale media poate fi consultat pe pagina web a episcopiei noastre: varad.org", se mai arată în comunicat.

Rugăciune pentru încetarea pandemiei

Spovedania și împărtășania se vor organiza numai în spaţii bine aerisite, iar slujba de înmormântare se va organiza în funcţie de condiţiile impuse de autorităţi. De asemenea, birourile Episcopiei şi cele parohiale sunt în continuare deschise pentru public, însă credincioşii sunt rugaţi să meargă acolo doar în situaţii urgente.

"Nu în ultimul rând, adresez iubiţilor confraţi rugămintea să avem grijă unii de alţii! Preoţii mai tineri şi mai sănătoşi să-şi ofere ajutorul confraţilor mai vârstnici sau bolnavi, aceştia fiind mai vulnerabili la infecţii. Mulţumesc tuturor pentru disponiblitate şi pentru toate jertfele pe care le aduceţi în acest timp!", arată PS Böcskei.

În final episcopul romano-catolic îi invită pe credincioși să se roage acasă în același timp cu preoții din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER) care au iniţiat un triduum de rugăciune cu Sfântul Rozariu pentru încetarea pandemiei de coronavirus. Se vor rosti rugăciuni în zilele de 22, 23, 24 martie, adică duminică, luni şi marţi, între orele 15 și 17.