Episcopul Greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a transmis, marţi, scrisoarea pastorală la Învierea Domnului în care subliniază că "dincolo de boală şi suferinţă, dincolo de încercare şi durere, dincolo de războaie şi epidemii rămâne Învierea".

"Nu vă temeţi, Cristos a Înviat!", le spune PS Bercea credincioşilor. 

"Cugetul nostru e chemat încă o dată să se cuprindă de adevărul că Învierea Domnului este un eveniment mereu actual care, prin puterea şi lucrarea Spiritului Sfânt, ne permite să vedem prezenţa Domnului în toate persoanele care suferă şi trec prin multiple încercări, într-o societate care este în derivă, asemenea unei nave asupra căreia au pornit atacuri de-o vrăjmăşie fără precedent dar care nu se scufundă, pentru că mai presus de purtătorii de moarte se află Iubirea lui Dumnezeu pentru Fiul Său, Isus Cristos, prin Învierea Sa pentru noi, oamenii", se arată în mesajul de Paşte al episcopului. 

PS Virgil Bercea le urează credincioşilor "sărbători sfinte şi senine, pace în case, sănătate şi binecuvântări". 

SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2020

"Priveşte spre mâinile lui Isus întinse pe cruce … crede cu tărie în milostivirea Lui … lasă-te purificat de El şi astfel vei putea învia mereu" (cf. Papa Francisc Christus Vivit, 123).

Dragi credincioşi,
Învierea Domnului împreună cu Naşterea Domnului sunt cele două daruri dumnezeieşti pe care se întemeiază tăria credinţei noastre. Fără Învierea Domnului şi, în acelaşi timp, fără credinţa în Înviere, căderea omului, a fiecăruia dintre noi, în noaptea lipsei de speranţă este mereu posibilă. ,,Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El"  (1 Tes 4,14).  ,,Şi dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică este credinţa voastră." (1 Cor 15,14).

Cugetul nostru e chemat încă o dată să se cuprindă de adevărul că Învierea Domnului este un eveniment mereu actual care, prin puterea şi lucrarea Spiritului Sfânt, ne permite să vedem prezenţa Domnului în toate persoanele care suferă şi trec prin multiple încercări, într-o societate care este în derivă, asemeni unei nave asupra căreia au pornit atacuri de-o vrăjmăşie fără precedent dar care nu se scufundă, pentru că mai presus de purtătorii de moarte se află Iubirea lui Dumnezeu pentru Fiul Său, Isus Cristos şi, prin Învierea Sa, pentru noi, oamenii. Dincolo de boală şi suferinţă, dincolo de încercare şi durere, dincolo de războaie şi epidemii rămâne Învierea. Nu vă temeţi, Cristos a Înviat!

Iubiţi credincioşi,
Să privim mâinile lui Isus, larg deschise şi ţintuite pe cruce: sunt mâinile care au îmbrăţişat şi continuă să îmbrăţişeze întreaga lume, mâinile care ne-au primit chiar şi atunci când viaţa a fost uneori tragică, deseori dramatică, cu noi, cu Biserica noastră, cu omenirea. El este acolo şi ne aşteaptă: în sala Cinei celei de taină unde erau adunaţi Apostolii, în Grădina Ghetsimani, pe Golgota, sau la mormântul rămas gol pentru că Isus nu mai era mort ci înviase în oamenii acelei istorii şi, iată, continuă să învie pentru noi, oamenii acestei istorii care ne înspăimântă.

Dar mâinile lui Isus aduc mântuirea. Atât de mult ne-a iubit încât şi le-a lăsat străpunse de piroane pe cruce: ,,de unde ai rănile acestea la mâini?" întreabă profetul Zaharia (cf. Zc 13 6). Chiar dacă, ,,a fost lovit în casa prietenilor! (Zc 13, 6)", şi ,,a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre … prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat" (Is 53,5). Mâinile lui Isus vindecă şi dăruiesc, îi însănătoşesc pe leproşi şi o învie pe fiica lui Iair. Mâinile lui Isus dau hrană când lipseşte pâinea, precum celor din Galileea, ne protejează când suntem în nesiguranţă şi fac să se înmulţească harul şi să prisosească darul în viaţa credincioşilor, într-un mod misterios dar sigur: ,,acesta este poporul Meu … îi voi curăţi precum argintul şi îi voi încerca cum se încearcă aurul (cf. Zc 13, 9). Mâinile lui Isus susţin şi primesc, ,,toate prin El sunt aşezate" (Col 1, 17), Ele plăsmuiesc cerul şi pământul, ,,întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii" (Col 2, 9), şi ,,pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară" (Io 6, 37), zice Domnul. În braţele Lui s-a întors şi ,,fiul risipitor" şi tot în braţele Lui avem sprijinul atunci când cădem sau rătăcim pe alte căi. Mâinile lui Isus unesc şi dăruiesc: unesc cerul cu pământul, creatorul de creatura sa, prin rănile sale ne uneşte pe noi cu Dumnezeu. Mâinile puternice ale Domnului dăruiesc nu doar ,,pâine şi peşte" ci mai ales haruri şi binecuvântări.

Dragii mei,
Să privim deci spre mâinile lui Isus şi spre Cuvântul Domnului. Cuvântul Domnului făcut trup, ni se arată răstignit, cu mâinile întinse pe cruce. Mă întorc, cu pioasă reverenţă, spre înaintaşii noştri şi-i văd precum pe Cristos, răstigniţi şi ei pe cruce pentru credinţa în Domnul: mă gândesc aici la Inocenţiu Micu privat de libertate dar şi în reculegere la Roma; la Petru Pavel Aron şi la Samuil Vulcan deschizând şcoli pentru a ilumina conştiinţele celor tineri; la Petru Maior, Gheorghe Şincai şi Samuil Micu, traducători ai Sfintelor Scripturi şi scriitori de bucoavne; la Simion Bărnuţiu, Aron Pumnu şi la Timotei Cipariu pe Câmpia Libertăţii din Blaj, făuritori de programe de ţară românească; la Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu, întregitori de ţară. Prin mâinile lor, cu harul şi binecuvântarea Domnului, au făcut cunoscut, înainte de toate, Cuvântul, ne-au condus spre emancipare şi spre salvarea neamului. Pe urmele lor au călcat şi fericiţii noştri episcopi martiri Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. ,,În faţa persecuţiei aprige din partea regimului, spunea Papa Francisc la Blaj, ei au dat dovadă de o credinţă şi de o iubire exemplare pentru poporul lor. Tenacitatea în a profesa fidelitatea faţă de Cristos era însoţită în ei de o dispoziţie la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, faţă de care au demonstrat o blândeţe deosebită".

De unde şi-au tras tăria şi lumina aceşti înaintaşi şi martiri ai noştri? Din Cuvântul lui Dumnezeu – aproape toţi au fost preoţi –, au celebrat Euharistia, au predicat Evanghelia, au crezut în Biserică –  trupul lui Cristos, unul şi nedespărţit – , şi-au dat viaţa pentru Domnul şi pentru neamul lor. Mâinile acestor deschizători de drumuri au fost străpunse de ,,piroanele" urii şi terorii, pentru că  ei erau apostoli ai conştiinţei şi ai libertăţii, ai dreptăţii şi ai iubirii, ai suferinţei şi ai încercării. Cine i-ar fi putut crede, la vremea lor, pe înaintaşii noştri? Cine ar fi putut crede că fără jertfa lor ,,făclia aprinsă la Blaj de Inocenţiu Micu n-a mai putut fi stinsă", după cum spunea Mircea Eliade ,,şi nici nu se va stinge vreodată"?! Şi, totuşi ei au biruit timpul vieţii lor suferitoare şi istoria cu toate ale ei nedreptăţi pentru că ei au fost binecuvântaţii Tatălui pentru acele vremuri prin mâinile de pe cruce ale Fiului. Cine ar fi crezut vreodată că făuritorii României Mari vor sfârşi în puşcăriile comuniste şi în domiciliile forţate? Dar ei, precum psalmistul în noaptea întunecată, au ridicat mâinile lor spre cele sfinte şi l-au binecuvântat pe Domnul (Ps 133,2). Cine ar fi putut crede că ceilalţi episcopi, preoţi şi credincioşi de-ai noştri vor avea acelaşi sfârşit, ori vor trebui să îndure nesfârşite prigoane? Cine ar fi putut crede că Episcopii noştri morţi prin puşcării şi îngropaţi prin cimitire neştiute vor mai veni la lumină? Istoria nu ne învaţă întotdeauna ceea ce ar trebui să cunoaştem întru adevăr, dar noi învăţăm de la Domnul, stăpânul Istoriei. Cu mâinile lor, aceşti luminaţi  făuritori ai istoriei dar şi martiri ridicaţi la cinstea altarelor, au împărţit Cuvântul şi au binecuvântat mulţimile de credincioşi, au dat de mâncare poporului însetat de Cuvânt, au stat aproape de cei în suferinţă şi i-au mângâiat pe cei din puşcării, s-au dovedit vrednici de a fi purificaţi precum ,,argintul şi aurul", prin mâinile lor au făcut ca cerul să se coboare pe pământ şi au iertat totul pentru Înviere. În pofida tuturor vrăjmăşiilor şi potrivniciilor îndurate, cu încredere au rostit ei, precum Isus pe cruce: "Părinte, în mâinile Tale îmi încredinţez sufletul". Cine ar fi crezut că după umilitorul drum al crucii şi după crunta răstignire a lui Isus se va mai auzi de El? Până şi apostolii s-au ruşinat şi au fugit.

Dragi credincioşi,
Vedem totuşi că Domnul este creatorul şi stăpânul istoriei şi are milă de creatura sa şi ne iubeşte fără de margini, mai ales în aceste vremuri încercate!

Drept care, în Duminica Învierii – de fapt, în fiecare zi pe care ne-o dăruieşte Domnul ! –  trebuie să ne aducem aminte că Mântuitorul nostru a luat asupra sa toată durerea şi încercarea noastră, toate poverile şi suferinţele din vechime şi până astăzi. Din eşecul răstignirii se naşte bucuria Învierii, din pătimirile înaintaşilor se naşte conştiinţa contemporanilor, din suferinţele martirilor noştri se naşte lumina Învierii. Fiţi înţelepţi şi citiţi semnele timpului pe care îl trăim, învăţaţi de la Domnul ,,că este blând şi smerit cu inima", păşiţi pe urmele Domnului şi ale înaintaşilor, ,, duceţi lumina Evangheliei la contemporanii noştri …şi, să fiţi mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii" (Papa Francisc la Blaj)! Împreună să înălţăm rugăciuni fericiţilor noştri episcopi pentru a ne păstra credinţa şi pentru a o transmite copiilor noştri, pentru ca bucuria Învierii să ne ţină pe toţi mereu în raza iubirii divine!
Sărbători sfinte şi senine vă doresc, pace în case, sănătate şi binecuvântări!

Cristos a Înviat!
+ Virgil Bercea