Episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László, transmite un mesaj înaintea Paştelui, care va fi sărbătorit de către credincioşii acestui rit pe 12 aprilie, în condiţii neobişnuite, bisericile fiind închise publicului, iar slujbele transmise live.

Preasfinţitul subliniază o legătură între momentul în care, încă pe întuneric, Maria Magdalena se duce cu amărăciune la mormântul lui Iisus şi momentul în care Papa Francisc s-a rugat singur în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

"Între cele două momente evocate anterior caut acel punct de legătură, prin care să putem descoperi şi în acest an minunea strălucitoare a Învierii, minunea vieţii şi minunea înnoirii. Evenimentele cutremurătoare din vinerea mare oferă legătura între drumul Mariei Magdalena spre mormânt şi realităţile accentuate de către Papa Francisc în timpul rugăciunii sale, realităţi cu care ne confruntăm şi noi în aceste zile, când în pofida întunericului ce ne înconjoară, continuăm să credem în lumină, să credem în biruinţă, să credem în viaţă. Căci sărbătoarea Paştelui înseamnă şi pentru noi un drum dis-de-dimineaţă, pe când încă este întuneric!", subliniază episcopul în mesajul său pascal.

El le transmite credincioşilor că, în ciuda împrejurărilor neobişnuite în case se sărbătoreşte Paştele în acest an, nimeni nu e împiedicat să se regăsească în continuare în "minunatul plan al lui Dumnezeu".

"Prin urmare, după ce am luat decizia de a fi alături de Iisus, să trăim cu răbdare liniştea renaşterii, pentru ca în zori, atunci când în noi şi în jurul nostru este încă întuneric, să putem porni pe calea faptelor minunate ale lui Dumnezeu. Mormântul este deschis şi din acesta se revarsă o lumină puternică asupra întregii lumi!", spune episcopul romano-catolic.

MESAJ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2020

"În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt." (In 20, 1)

Fraţi şi Surori în Cristos, Iubiţi Credincioşi!!

În solemnitatea Învierii Domnului evanghelia zilei începe cu o frază, care ne prezintă un om grăbit să îndeplinească ceva foarte important. Dimineaţa devreme, pe când era încă întuneric, Maria Magdalena a pornit către mormânt. Pentru mulţi, acesta era timpul somnului cel mai dulce, însă pentru ea nu era suficient de devreme, pentru ca să îşi reverse amărăciunea sufletului la mormântul lui Iisus, căci nu-şi găsea mângâiere în urma celor întâmplate. La această oră matinală, Maria Magdalena observă însă, că piatra de la intrarea mormântului fusese mişcată. Sub vălul nopţii, ceva s-a petrecut la mormântul lui Iisus, dând un sens nou celor petrecute până atunci. Maria Magdalena însă trăieşte încă sub amărăciunea ce-i apasă sufletul, iar în întunericul ce cuprinde lumea, nu îşi dă seama la ce va conduce această grabă din zorii zilei.

Contemplând această scenă încurajatoare, se derulează în faţa ochilor noştri un alt moment cutremurător şi recent, la care am putut fi martori atunci când în seara zilei de 27 martie, Papa Francisc a celebrat o rugăciune specială în Piaţa Sfântul Petru din Roma, binecuvântând oraşul şi întrega lume, încredinţând milostivirii dumnezeieşti omenirea suferindă din cauza răspândirii noului coronavirus. La ceas de binecuvântare Piaţa San Pietro este de regulă un loc de întâlnire a pelerinilor şi turiştilor, acum însă a fost goală. Întunericul se lăsa uşor peste oraş, iar ploaia ce se înteţea purta parcă în această lume tristă speranţa purificării. Ceremonia simplă a devenit şi mai accentuată prin gestul răvăşitor al papei, care după ce a cerut mijlocirea Maicii Domnului în faţa icoanei acesteia, a mers spre crucifixul miraculos, unde contemplând cel mai mare scandal al lumii, s-a rugat pentru eliberarea întregii lumi de sub povara acestei încercări.

Pregătirea pentru sărbătoarea Învierii Domnului în acest an, s-a derulat şi pentru noi într-o atmosferă cu totul specială. Pocăinţa noastră şi dorinţa de reînnoire au fost umbrite de o grea încercare, din care s-a născut o îngrijorare profundă şi o teamă tot mai generalizată. Apelarea lui Dumnezeu în viaţa oamenilor s-a amplificat, căci de la El aşteptăm ajutorul şi salvarea în momentul încercării. Dar acest ajutor, parcă prea mult se lasă aşteptat în aceste momente grele. Unii ar spune că Dumnezeu şi-a supraevaluat creatura, gândindu-se că omul care s-a considerat aproape atotputernic, îşi poate gestiona singur situaţia. Alţii chiar afirmă, că Dumnezeu l-a  abandonat pe om în faţa unor puteri care întrec limitele umane, şi care mistuie cu repeziciune toate acele resurse, pe care această omenire fragilă şi-a construit viaţa şi fericirea. Cert este că pentru a se proteja de pericolul iminent, omenirea s-a văzut obligată să se izoleze cu rezerve limitate, căutând şi aşteptând neîncetat sursele speranţei salvifice.

Între cele două momente evocate anterior caut acel punct de legătură, prin care să putem descoperi şi în acest an minunea strălucitoare a Învierii, minunea vieţii şi minunea înnoirii. Evenimentele cutremurătoare din vinerea mare oferă legătura între drumul Mariei Magdalena spre mormânt  şi realităţile accentuate de către papa Francisc în timpul rugăciunii sale, realităţi cu care ne confruntăm şi noi în aceste zile, când în pofida întunericului ce ne înconjoară, continuăm să credem în lumină, să credem în biruinţă, să credem în viaţă. Căci sărbătoarea Paştelui înseamnă şi pentru noi un drum dis-de-dimineaţă, pe când încă este întuneric!  

Acest drum matinal ne conduce la întunericul din vinerea mare, atunci când Isus este condus în faţa lui Pilat, pentru ca acesta să pronunţe condamnarea la moarte. Revedem scena în care aceşti doi bărbaţi se află faţă în faţă: Pilat, având puterea deciziei, ezită şi încearcă să scape de răspunderea deciziei. Cedează presiunii mulţimii gălăgioase şi îl condamnă pe Isus la răstignire. De cealaltă parte, Isus şi în aceste momente vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, unde vrea să-i conducă pe toţi oamenii, inclusiv pe Pilat. Până şi procuratorul a intuit gravitatea acestei invitaţii, dar nu a avut curajul să-şi asume Adevărul (In 18, 37-38), alegând în schimb singura alternativă: a cedat voinţei mulţimii. 

Nu cumva această întâlnire între cei doi se leagă strâns de mesajul pascal!? Dumnezeu L-a trimis pe Fiul său unul născut, ca să ne arate viaţa cea nouă. A pecetluit acest nou legământ prin moartea pe cruce a Fiului său. El a făcut totul pentru noi, şi prin aceasta ne-a pus în faţa unei decizii: Cu Isus sau fără Isus? Acum, doar în timpul încercării, sau în întreaga noastră viaţă? Avem nevoie de acest moment al deciziei, pentru a putea experimenta prin viaţa noastră ataşamentul personal şi necondiţionat faţă de Isus Cristos!

În timp ce în zorii zilei parcurgem drumul nostru, ne oprim puţin şi la un alt moment foarte expresiv în vinerea mare. Trupul lui Isus este coborât de pe cruce, aşezat în braţele mamei sale, iar mai apoi înmormântat. (Mt 27, 57-61, Lc 23, 53-56). Nimeni nu poate experimenta un întuneric mai profund, decât acela, care a pierdut ce avea mai de preţ în viaţă. S-a stins şi ultima lumină a speranţei, şi toţi cei care au strigat şi agitat mulţimea împotriva lui Isus, după cuvintele "S-a săvârşit" (In 19, 30) s-au retras umiliţi. Şi-au îndeplinit misiunea, care i-a sărăcit complet. Maria însă, împreună cu micul grup de apropiaţi ai lui Isus, trăiesc într-un mod profund uman această pierdere. Mama ţine în braţe trupul neînsufleţit al fiului dispreţuit şi omorât de răii lumii, iar mai apoi acest trup este aşezat cu veneraţie în mormânt.

A trăi omeneşte infinitatea iubirii lui Dumnezeu, care duce la o experienţă amară a eşecului în totala golire de sine, şi a te încrede totuşi în Dumnezeu, care a mers la moarte pentru noi, pentru a ne invita la lumina vieţii – acesta este semnul pregătitor al noului început în viaţa omului. Această tăcere a mormântului este o invitaţie la o nouă decizie. Este tăcerea, în care redefinim dorinţa noastră profundă şi sinceră a căutării lui Dumnezeu.

Iubiţi Fraţi şi Surori, în acest an sărbătorim Învierea Domnului în împrejurări neobişnuite. Nu putem trece cu vederea obstacolele care ne împiedică să sărbătorim împreună cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: în biserică păstorul împreună cu credincioşii, în familie părinţii împreună cu copii, bunicii împreună cu nepoţii, şi împreună cu toţi aceia pe care îi iubim, care ne sunt dragi, şi cu care dorim să împărtăşim bucuria sărbătorii. Toate acestea ne lipsesc în acest an, dar nu ne împiedică să ne regăsim şi acum în minunatul plan al lui Dumnezeu. Prin urmare, după ce am luat decizia de a fi alături de Isus, să trăim cu răbdare liniştea renaşterii, pentru ca în zori, atunci când în noi şi în jurul nostru este încă întuneric, să putem porni pe calea faptelor minunate a lui Dumnezeu. Mormântul este deschis, şi din acesta se revarsă o lumină puternică asupra întregii lumi!

Doresc tuturor, ca sărbătoarea Învierii Domnului în acest an să aducă înnoirea vieţii, întărirea credinţei şi curajul mărturiei. Amin.

† László,
episcop, m.p.