"Azi este 1 Mai, care, pe lângă Ziua Internaţională a Muncii, este şi o zi marcată, în general, prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri. Anul acesta toţi trebuie să abordăm diferit această zi şi să respectăm distanţarea socială, să respectăm Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă", le transmite, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor locuitorilor judeţului. 

Totodată, IPJ le aminteşte bihorenilor că sancţiunile pentru nerespectarea ordonanţelor militare în vigoare sunt de la 2.000 de lei la 10.000 de lei. 
Poliţiştii din Bihor, sprijiniţi de forţele altor structuri MAI, vor supraveghea în această perioadă, nu doar pe 1 mai, ci şi în weekend, pentru ca bihorenii să nu facă petreceri, întâlniri, ieşiri nelegale. "În medie, peste 500 de poliţişti bihoreni vor fi prezenţi în stradă, zilnic, în această perioadă, alături de  jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali, pentru siguranţa dumneavoastră", se arată în informarea IPJ.

În această perioadă, în Bihor se acţionează cu efective mărite. "Alături de structurile de ordine publică şi poliţie rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acţiuni Speciale şi ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii şi liniştii publice. Respectaţi Ordonanţele Militare!", subliniază reprezentanţii IPJ. 

Poliţiştii amintescă că în acest an grătarul va fi făcut acasă, în familie. "Vă informăm că accesul este restricţionat în zone cunoscute ca atractive pentru ieşirea la iarbă verde. Echipajele poliţiei rutiere, de ordine publică şi jandarmeria vor supraveghea toate aceste zone", se arată în informare.

Totodată IPJ Bihor le aminteşte locuitorilor judeţului că încă nu este posibil să aprindă lumânări în cimitir pentru cei trecuţi în nefiinţă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare şi atunci cu respectarea numărului de 8 persoane.