Prefectul Dumitru Ţiplea le-a transmis bihorenilor un mesaj înainte de Paşte în care subliniază situaţia unică în care se află judeţul la acest praznic şi le mulţumeşte poliţiştilor, jandarmilor, cadrelor ISU, medicilor, asistenţilor medicali, ambulanţierilor şi personalului nemedical pentru activitatea lor, spunând că "speranţa vine de la cei care luptă". 

În mesajul transmis, reprezentantul Guvernului în teritoriu arată că, în vreme de pandemie, în Bihor "am reuşit să creăm un bastion". "Am păzit graniţa zi şi noapte, am pregătit un spital dedicat combaterii Covid-19, am achiziţionat propriile aparate PCR, am implementat un sistem de testare care este acum preluat de alţii şi suntem singurul judeţ în care cei din carantină sunt testaţi, pentru a ne feri de răspândirea comunitară a virusului. Dar toate acestea nu vor fi suficiente fără implicarea întregii comunităţi", spune prefectul. 

Totodată, Ţiplea mai transmite că "în aceste momente gândul meu este alături de cei care sunt în carantină, alături de cei bolnavi din spital, alături de familiile celor care ne-au părăsit". 

În fine, prefectul face din nou un apel către bihoreni să respecte regulile şi să rămână acasă. "Ca niciodată până acum, nu ne vom putea bucura împreună de Sfânta Sărbătoare a Paştelui. Dar este necesar să păstrăm distanţarea socială, să stăm în case, să evităm pe cât posibil contactul cu persoanele în vârstă. Dincolo de mâhniri trebuie să fim mai iubitori, mai iertători şi mai buni, virtuţi care reprezintă chintesenţa creştinătăţii", transmite prefectul de Bihor. 


MESAJUL INTEGRAL AL PREFECTULUI DE BIHOR

Dragi bihoreni,

În acest an cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, Paştele, ne găseşte într-o situaţie pe care nimeni nu a prevăzut-o. Dar măsurile pe care suntem nevoiţi să le implementăm sunt pentru binele tuturor.

În Bihor suntem într-o situaţie unică, având printre cele mai multe persoane carantinate din ţară. Şi această situaţie unică a generat soluţii unice. Printr-un efort sincronizat cu reprezentanţii armelor, alături de cadrele medicale şi de autorităţile locale, am reuşit să creăm în Bihor un bastion. Am păzit graniţa zi şi noapte, am pregătit un spital dedicat combaterii Covid-19, am achiziţionat propriile aparate PCR, am implementat un sistem de testare care este acum preluat de alţii şi suntem singurul judeţ în care cei din carantină sunt testaţi, pentru a ne feri de răspândirea comunitară a virusului. Dar toate acestea nu vor fi suficiente fără implicarea întregii comunităţi.

În aceste momente gândul meu este alături de cei care sunt în carantină, alături de cei bolnavi din spital, alături de familiile celor care ne-au părăsit. Speranţa vine de la cei care luptă: poliţişti, jandarmi, cadre ISU, medici, asistenţi medicali, ambulanţieri şi personal nemedical. Le mulţumesc pentru sacrificii atât lor, cât şi familiilor lor, care au înţeles să îi susţină pentru binele nostru, al tuturor.

Efortul acestor oameni trebuie respectat, chiar dacă presupune şi un sacrificiu din partea noastră. Ca niciodată până acum, nu ne vom putea bucura împreună de Sfânta Sărbătoare a Paştelui. Dar este necesar să păstrăm distanţarea socială, să stăm în case, să evităm pe cât posibil contactul cu persoanele în vârstă. Dincolo de mâhniri trebuie să fim mai iubitori, mai iertători şi mai buni, virtuţi care reprezintă chintesenţa creştinătăţii.
Vă doresc sărbători binecuvântate, liniştite, pline de pace şi lumină!

Dumitru Ţiplea
Prefect al judeţului Bihor