Românii şi ungurii (doar unii dintre ei, din fericire) au deseori minte şi comportament de galerie de fotbal pentru care, în afară de propria echipă, nu mai există nimic. Politicienii cunosc această situaţie, ba mai mult, o întreţin şi o exploatează ori de câte ori interesul personal sau de partid o cere. De câte ori nu aţi auzit că partidul X sau Y a sabotat o festivitate care contravine principiilor sale existenţiale? Sau că le-a cerut membrilor să nu voteze în alegeri ori referendumuri?
Jurnaliştii, în schimb, sunt altfel. Pe steagul lor de căpătâi nu se află culori şi steme, ci întrebări, mai exact cele 5 întrebări sfinte ale paradigmei jurnalistice: Cine? Ce? Când? Unde? De ce? Asta li se explică în şcolile de jurnalism sau în redacţii, asta li se cere atunci când ajung să profeseze. Dar ce scurt-circuit se poate întâmpla atunci când jurnaliştii încep să se poarte ca politicienii?
Am un respect serios pentru colegii de breaslă, indiferent de orientare, crez sau patronat. Poate tocmai de aceea am fost tare dezamăgit să aflu că ziariştii de la Bihari Napló au hotărât să nu relateze despre festivităţile organizate în cinstea eliberării Oradiei de către armata română acum 98 de ani. Mai presus de un act simbolic de loialitate etnică, micul lor sabotaj este un derapaj de la normele jurnalistice şi de la cele de bun simţ, care nu face nicio reparaţie istorică, ci doar pune paie pe un foc inutil.
Presa se află şi aşa în mare suferinţă de nişte ani încoace, nu mai trebuie demonstrat suplimentar că regulile sale sunt făcute pentru a fi încălcate. Sigur, redacţiile au dreptul să îşi aleagă subiectele pe care să le relateze. Dar decizia editorială de a refuza relatarea unui eveniment organizat în oraşul nostru, al tuturor, trebuie să aibă o bază mult mai solidă decât hiper-sensibilităţile etnice.
Supărat pe toate războaiele din lume, muzicianul Roger Waters scria într-un cântec apărut în 1992 că istoria este pentru proşti. Dacă după atâţia ani de bună convieţuire interetnică ne mai cramponăm de un eveniment din trecutul nostru comun, înseamnă că a avut dreptate. Lumea se mişcă înainte, nicidecum înapoi. Iar jurnaliştii nu-şi pot permite luxul de a relata exclusiv despre evenimentele care le plac.
Bihari Napló este un ziar serios, nu o gazetă de perete de pe care oricine poate rupe filele care nu îi convin. Aşa că le urez colegilor de acolo să revină cât mai repede pe calea cea dreaptă. Motive ar fi cu zecile, dar mă voi opri la unul singur: prin Ardeal se spune deseori că meseriaşul ungur din orice domeniu e ceva mai serios şi responsabil decât meseriaşul român. De ce n-ar fi la fel şi în cazul jurnaliştilor?