Bucuria copiilor e cea mai sinceră. Şi ce n-ar face părinţii să-i vadă fericiţi? Vrând să vină în ajutorul lor, o tânără din Oradea a înfiinţat o firmă, Prietenii Veseliei, care le trimite micuţilor la aniversare personajele preferate, fie că este vorba de prinţese, piraţi, Minnie, Mickey ori Spiderman.

Iar pentru ca distracţia să aibă şi un folos, la sediul acesteia se desfăşoară şi ateliere de creativitate, unde cei mici îşi pun ideile, năstruşnice sau artistice, în aplicare.

Clovn cu iniţiativă

21 Corina Costrut.jpgChiar dacă studiază Farmacia şi a ajuns deja în anul cinci, Corina Costruţ (foto) a descoperit că îi place nespus să aducă zâmbetul pe mutriţele copiilor. În urmă cu câţiva ani, a urmat un curs de clovn la Asociaţia Caritas Eparhial, iar apoi, timp de trei ani, a lucrat ca voluntar la secţia de copii a Spitalului Municipal.

"M-am apropiat de copii şi-mi plăcea foarte mult ceea ce făceam, aşa că am decis să încerc şi la petreceri", povesteşte tânăra care, în vara anului trecut, a adunat câţiva amici, şi ei tot voluntari, pentru a porni proiectul Prietenii Veseliei. La început a cumpărat câteva costume şi materiale, iar de atunci a dezvoltat tot mai mult afacerea. "Am ajuns să putem pune la dispoziţia copiilor ai căror părinţi ne cer serviciile 20 de personaje, de la Mickey şi Minnie Mouse, mai multe prinţese şi zâne, până la Spiderman, Piratul Jack şi Clovnul vesel", zice Corina.

Zânele bune

Misiunea animatorilor de la Prietenii Veseliei nu se rezumă doar la atât, ei putând personaliza orice petrecere în funcţie de dorinţele copiilor, făcând modelaje de baloane, picturi pe faţă, jocuri distractive, trucuri de magie şi multe alte lucruri inedite, precum confecţionarea unor "pinata" mexicane, figurine din tot felul de materiale, umplute cu dulciuri, pe care micuţii le sparg la petreceri, pentru a se înfrupta cu conţinutul.

Fiecare dintre cele 20 de personaje pe care le pot întrupa Prietenii Veseliei are pregătite numere proprii de spectacol, adaptate la vârsta celui sărbătorit, iar pentru ca distracţia să fie garantată ele joacă pe o muzică anume pregătită. O prestaţie de două ore a unui personaj îi costă pe părinţi 150 de lei, iar cei care "închiriază" două personaje achită 250 de lei.

Tot la Prietenii Veseliei, trei zâne - a iubirii, a frumuseţii şi a înţelepciunii - sunt pregătite să le ursească de bine nou-născuţilor la botezuri, creând momente de basm. După ce-şi interpretează rolurile, ursitoarele rămân la petreceri încă două ore pentru a-i distra şi picta pe copii, astfel încât şi părinţii să petreacă în tihnă, întregul pachet costând 350 de lei.

Creăm şi ne dezvoltăm

Din vara acestui an, Prietenii Veseliei organizează şi ateliere de creativitate care să stimuleze copiii să-şi dezvolte personalitatea. Aşa-numitul Centru de activităţi extracuriculare a fost ideea Corinei, care printr-un proiect guvernamental pentru sprijinirea tinerilor întreprinzători a câştigat suma necesară amenajării şi dotării unui sediu, în strada Arany Janos nr. 1.

21 Aliona Orban.jpgAtelierele sunt ţinute de psihologul Aliona Orban (foto), care spune că "elevii" învaţă să respecte regulile într-un cadru organizat şi îşi dezvoltă atât abilităţile de lucru manual, cât şi gândirea creativă şi abilităţile de socializare. "Cu copiii de până la 6 ani nu lucrez în grupuri mai mari de şase. Aşa, pot să le acord atenţie fiecăruia, ei ascultă şi sunt fericiţi cu ceea ce au creat, iar eu am satisfacţia muncii împlinite", spune Aliona. Corina o completează spunând că în cazul unui băiat care avusese probleme de disciplină la grădiniţă, părinţii le-au mulţumit pentru felul în care acesta a evoluat, devenind ascultător, dar totodată şi creativ.

Proiectele propuse în ateliere sunt variate, de la confecţionarea unor roboţei şi ciupercuţe din materiale reciclabile ori desenul cu acuarelele până la modelajul în plastelină, în aluat ori chiar în hârtie. Cursurile, care durează câte o oră, se ţin de lunea până joia, pe grupe de vârstă, între orele 11 şi 18, cele opt şedinţe ale unui atelier costând într-o lună 140 de lei, în timp ce o singură oră doar 20 de lei. Aliona spune că a ajuns să combine mai multe tehnici diferite după ce a constatat că amestecul îi atrage în mod special pe copii, la fel cum aceştia sunt încântaţi să folosească materiale reciclabile, din care pot realiza lucruri cu adevărat surprinzătoare.

Până luna viitoare, micuţii se tot perfecţionează, căci din decembrie vor începe să lucreze la realizarea unor ornamente de Crăciun, ca să-i arate Moşului cât de harnici şi creativi sunt ei. Şi, fireşte, să-şi merite darurile pe care acesta le va aduce...