Orchestra şi corul Filarmonicii de Stat din Oradea, alături de solişti invitaţi, vor interpreta, în Joia Mare, lucrarea vocal-simfonică "Messa da Requiem" de Giuseppe Verdi, concertul fiind programat de la ora 19.

"Messa da Requiem" a fost creată în două etape. Iniţial, Verdi a scris "Libera me", ca parte a unei compoziţii de colaborare în memoria lui Gioachino Rossini, care a murit în 1868. Din cauza morţii poetului naţional al Italiei, Alessandro Manzoni, în 1874 Verdi a extins secţiunea sa de Requiem Rossini, într-un recviem pe scară largă.

Opera a devenit o caracteristică permanentă în repertoriul de concert imediat ce a avut premiera pe 22 mai 1874 în biserica San Marco din Milano.

În conferinţă de presă susţinută miercuri, dirijorul Romeo Rîmbu a subliniat faptul că lucrarea are şi o altfel de încărcătură, ea fiind interpretată, la nivel restrâns, într-un lagăr de concentrare nazist, corul fiind format din copiii celor închişi acolo.

Producţia de pe scena Filarmonicii de Stat din Oradea se anunţă a fi una de amploare, cuprinzând aproape 80 de instrumentişti în orchestră peste 50 de corişti, între care şi colaboratori, şi 4 solişti de operă. Soliştii invitaţi sunt Barabás Zsuzsa (soprană), Sidonia Nica (alt), Szerekován János (tenor) din Ungaria şi Dan Popescu (bas).

Concertul va fi dirijat de maestrul Romeo Rîmbu, corul fiind coordonat de Lászlóffy Zsolt.