Muzeul Ţării Crişurilor organizează, între 21 şi 23 iulie, ediţia a XXIV-a a Târgului Meşterilor Populari eveniment care va avea circa 130 de participanţi din Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania şi Crişana cu obiecte de fier, ceramică, lemn, papură, piese textile, inclusiv tradiţionalele ii, ouă încondeiate, precum şi cu turtă dulce şi plăcinte.

Târgul Meşterilor Populari va avea loc şi anul acesta în Parcul Bălcescu. Ca la celelalte ediţii, sunt invitaţi meşteri populari din Ungaria (turtă dulce, port popular, ceramică, podoabe, piese din metal etc.), Serbia (obiecte din lemn, machete de instalaţii tehnice) şi Camerun (măşti, podoabe etc.). 

De asemenea, îşi vor expune creaţiile spre vânzare şi mai multe asociaţii din Oradea pentru persoane cu dizabilităţi (Asociaţia "Down" Oradea, Centrul cu Profil Ocupaţional pentru Persoane cu Dizabilităţi "Wilhelmina", Asociaţia Deficienţilor Locomotori Bihor, Asociaţia Alsterdorf Oradea).

Târgul va fi deschis vineri, 21 iulie, între orele 11 şi 20, sâmbătă, 22 iulie, între orele 9 şi 20, respectiv duminică, 23 iulie, între orele 9 şi 19. Organizatorii au pregătit şi o deschidere oficială pentru vineri, ora 19.

Evenimentul va include mai multe concerte cu muzică populară, al căror program urmează să fie anunţat.

Târgul Meşterilor Populari, ediţia XXIV, este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor", Murray Press Oradea, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" şi Liceul cu Program Sportiv Bihorul.