Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de precipitaţii însemnate cantitativ în toată ţara, în timp ce la munte şi în Moldova va ninge moderat. Informarea este valabilă din noaptea de luni spre marţi, ora 2, până joi dimineaţă la ora 6.
Potrivit anunţului, în intervalul menţionat, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30...40 l/mp.
"În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile", precizează meteorologii.
Începând din noaptea de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În restul ţării vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-est, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h.
Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan, mai arată ANM.