Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineaţă o nouă avertizare valabilă pentru toată ţara, valabilă în perioada 28 iulie - 31 iulie, inclusiv. În acest interval se vor manifesta valuri de căldură, caniculă şi disconfort termic accentuat, inclusiv în judeţul Bihor.

"În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36 - 37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului", se arată în avertizarea postată pe site-ul ANM.

Meteorologii avetizează şi că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri, în special în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte.