Se fac primii pași concreți pentru viitorul metrou între localităţile Florești și Apahida, care va deservi Clujul. Primarul Emil Boc a declarat joi, la începutul şedinţei de Consiliu Local, că în următoarele zile se va lansa anunţul pentru licitaţia privind studiul de prefezabilitate al viitorului tren subteran.

“Suntem foarte aproape să lansăm studiul de prefezabilitate pentru selectarea consultantului astfel încât să elaborăm un caiet de sarcini după toate rigorile viitorului unui metrou şi nu după ceea ce există astăzi în materie de realizare a unui metrou obişnuit. Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate. Pentru investiţii mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuţie”, a precizat Boc.

Hotnews scrie că, în premieră, în bugetul pe anul 2018 al Clujului, 3,4 milioane lei, dintr-un total de 10 milioane, vor merge pe diverse studii în vederea construirii viitorului metrou.

Emil Boc a declarat, joi, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, că metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va avea baterii electrice. "Am angajat un consultant care ne-a ajutat la redactarea caietului de sarcini, echipa tehnică a făcut o vizită la Bucureşti pentru a vedea situaţia metroului de acolo, iar ceea ce noi propunem ţine cont de evoluţia viitoare a tehnologiei, şi nu pe situaţia existentă a metroului din Bucureşti, deoarece metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va fi cu baterii electrice”, a spus Boc.

Tehnologia va ajuta autorităţile locale să reducă din costurile unui astfel de proiect, iar tunelul nu va mai fi atât de mare precum în cazul tunelurilor actuale de metrou.

În aprilie 2018, primarul Emil Boc a anunțat, în premieră, că japonezii sunt interesați de construirea unui metrou la Cluj-Napoca. Potrivit edilului, linia de metrou ar urma să fie construită între Florești și Apahida în următorii “10-15 ani”.

“Clujul, cu Floreștiul, zona metropolitană, cu tot ce intră şi ce iese în Cluj, aproape acum suntem la 500.000. Peste 10 ani Clujul nu va putea evita această discuție de a avea măcar o linie de metrou. Noi am decis la nivelul Primăriei să pornim un studiu de prefezabilitate care să ne spună traseul, costurile, modalitățile de finanțare și cum poate fi realizat acest lucru. Valoarea unui asemenea metrou este destul de ridicată, costă câteva sute de milioane de euro. Trebuie gândit un plan de finanţare multianual pe 20 - 25 de ani dacă se poate, o chestiune multianuală, în care să ai în vedere realizarea unei linii din Florești până în Apahida, asta să fie linia principală, iar după aceea, la un moment dat, să faci şi alte linii de conexiune”, spunea primarul Clujului.