Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Primăria Oradea pregăteşte din nou o masă tradiţională pentru orădeni, care va fi servită după terminarea cermoniilor dedicate zilei 1 Decembrie.

Festivităţile vor începe la ora 11, la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, cu ceremonialul religios şi militar, urmat de defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare, apoi de parada militară cu personal şi tehnică, desfăşurată în Centrul Civic, pe platoul din faţa Catedralei Ortodoxe.

"Imediat după finalizarea paradei, în jurul orei 13:00, va începe distribuirea meniului tradiţional de fasole cu ciolan, varză murată şi ceai, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Atât meniul cât şi varza murată vor fi oferite în caserole, în două puncte de distribuţie. În acest an, municipalitatea a pregătit pentru orădeni 2.700 de porţii de mâncare şi ceai, preparate cu sprijinul Garnizoanei Oradea, la popota militară", au precizat reprezentanţii Primăriei într-un comunicat.