Un tânăr universitar orădean a făcut parte dintr-o echipă care a realizat o inedită cercetare de climatologie istorică.
Tudor Caciora (foto), lector la Departamentul de Geografie, Turism și Amenajarea Teritoriului al Facultății de Geografie, Turism și Sport, a încercat să afle cum au suportat ardelenii Mica Glaciațiune de acum 500 de ani (perioadă cu scăderi bruște ale temperaturilor terestre în emisfera nordică, cuprinsă între anii 1250 și 1850), folosindu-se de mărturiile din acele vremuri, a anunțat Universitatea din Oradea, printr-un comunicat de presă transmis miercuri.
Din spusele oamenilor
Într-un articol științific publicat recent, Caciora și colegii săi au descris influențele pe care le-au avut variațiile de climă și fenomenele extreme asupra vieții oamenilor din secolul XVI.
„Preocupări similare, privind climatologia istorică, au existat, la unii autori maghiari, în secolul XIX. Față de alte abordări, care propun reconstituiri ale climei din epoci istorice îndepărtate bazându-se pe informații cum ar fi inelele vizibile în secțiuni ale trunchiului copacilor, sedimente din sol sau izotopi de gheață, eu am încercat o abordare centrată pe trăirile oamenilor. Unii ar putea spune că aceste date sunt subiective, dar și celelalte baze de date din epocă sunt la fel. Pe atunci erau consemnate doar fenomenele meteorologice ieșite din comun. Când nu se scria, putem considera că a fost o perioadă normală din punct de vedere al vremii”, a explicat Tudor Caciora. Alături de el, articolul a mai fost semnat de Ovidiu Răzvan Gaceu, Ștefan Baias, Cezar Morar, Mihai Dudaș, Marius Stupariu și Maria Maxim.
Cu 100 de ani mai târziu
Autorii au analizat documente oficiale, cronici, jurnale ori registre parohiale și au identificat consecințele fenomenelor meteorologice extreme. Valurile de căldură, secetele și inundațiile au avut un impact în cascadă asupra agriculturii, sănătății publice și stabilității societății.
Informațiile culese l-au făcut pe Caciora să concluzioneze că Mica Glaciațiune s-a simțit în România cu circa 100 de ani mai târziu decât în vestul Europei, Franța și Germania confruntându-se cu acest fenomen în prima jumătate a secolului al XVI-lea. „În estul continentului erau veri și chiar ierni calde. În prima jumătate a secolului XVI a fost secetă, asociată cu fenomene precum recolte slabe și malnutriția. Nu clima a determinat epidemiile de ciumă din acea perioadă. Nu chiar... Însă condițiile climatice deosebite au făcut ca boala să se răspândească mai repede, să evolueze. Seceta prelungită și căldura au generat o penurie de alimente”, a constatat Caciora.
În cea de-a doua jumătate a secolului XVI, situația s-a schimbat radical: „Și în Transilvania au fost ierni deosebit de reci, precipitații abundente, inundații, recoltele au fost distruse”.
Constanța climei: inconstanța
Un document din vara lui 1540, folosit în studiul cercetătorilor, descrie drama provocată de schimbările climatice în societatea transilvăneană de atunci: „Izvoarele au secat, râurile au ajuns doar niște firișoare de apă. Animalele cădeau moarte pe câmp, iar în aer plutea disperarea. Oamenii mergeau în procesiune, rugându-se să plouă”.
Schimbările meteorologice au fost adesea urmate de dezastre: 30 de ani de ciumă, 23 de ani de foamete și nouă ani cu invazii de lăcuste. Toate aceste calamități au fost agravate de episoadele severe ale ciumei, între 1551-1556 și 1585-1586, care au decimat populația localităților transilvănene. În cazul Oradiei, de exemplu, a fost consemnat faptul că mureau, zilnic, între 100 și 120 de oameni.
În total, studiul a identificat 40 de veri neobișnuit de calde și câțiva ani de precipitații în exces sau secetă. În special, perioada anilor 1527–1544 a fost marcată de căldură intensă și secetă, afectând grav agricultura și provocând foamete.
Și astăzi clima rămâne inconstantă, mai spune Caciora. „Nici azi, nici de-a lungul istoriei omenirii, clima și vremea nu au fost constante. Temperatura în România este azi în creștere. Putem spune că ne aflăm într-un interglaciar cald”, a subliniat lectorul.