Elevii Colegiului Național Onisifor Ghibu au sărbătorit Unirea Principatelor în avans, cu un spectacol tricolor.

Înainte de a se bucura de un weekend prelungit, elevii ciclului primar al școlii, alături de învățătoare, au organizat momente artistice, o paradă a personajelor, au cântat și au spus poezii și au făcut jocuri de rol, toate, firește, cu temă istorică.

Au învățat, astfel, că pe 24 ianuarie se vor sărbători 164 de ani de la Mica Unire înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

De asemenea, elevii și-au testat cunoștințele de istorie cu aplicația WordWall, care permite crearea de teste și alte instrumente digitale interactive.

„Copiii ne-au amintit de activitatea domnitorului, reformele înfăptuite de acesta, dar și de dragostea de neam și țară, exprimate chiar în ultimele sale cuvinte în momentul în care a fost nevoit să părăsească Bucureștiul: “Să dea Dumnezeu să meargă țării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!””, se arată într-un comunicat transmis de unitatea de învățământ.

Sărbătoarea s-a încheiat, cum altfel, cu o horă a unirii în care s-au prins toți elevii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!