Actorul italian Michele Morrone, care și-a câștigat multe admiratoare după ce a apărut în filmele din seria „365 Days”, se află în vizită în România. Starul cunoscut pentru rolul său din filmul "365 Days" a fost văzut miercuri în centrul Bucureştiului, unde a luat masa la un restaurant împreună cu o antrenoare de fitness cu care ar avea o relaţie. 

Presa centrală notează că Michele Morrone şi Bogdana Tancău ar forma un cuplu de la începutul lunii august, când au fost fotografiaţi împreună în staţiunea Mykonos din Grecia. Relaţia lor a fost de atunci tot mai vizibilă, cei doi neferindu-se să îşi arate apropierea în public, scire Libertatea.ro

Actorul a confirmat prezenţa sa în România prin mai multe postări pe contul său de Instagram. Cei doi au fost fotografiaţi pe străzile centrale din Bucureşti, imaginile fiind publicate pe site-ul Cancan.ro.


(Foto: Cancan.ro)

Morrone a vizitat Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi a participat la un concert de pian la Palatul Bragadiru, conform imaginilor distribuite pe reţelele sociale.


(Sursa foto: captură Instagram)

Presa centrală notează totodată că cei doi ar fi luat masa la un restaurant din Bucureşti. 

În vârstă de 33 de ani, Michele Morrone a devenit faimos la nivel internaţional datorită rolului său din seria de filme "365 Days", care a doborât recorduri pe Netflix. El este totodată cântăreț. 

Bogdana Tancău este antrenoare de fitness cu peste 10 ani de experienţă şi deţine propria sală de sport în Bucureşti, mai notează Libertatea.ro. Anterior, au circulat zvonuri privind implicarea ei în afacerile fraţilor Tate, însă acestea nu au fost confirmate.

Michele Morrone are, de asemenea, legături cu România, dezvăluind într-un interviu din 2021 pentru revista „Viva!” că are rude de origine română. "Fratele mamei mele este căsătorit cu o româncă din Bacău. Unchiul meu locuieşte în România", a declarat el pentru sursa citată.

Actorul italian a fost căsătorit timp de patru ani, din 2014 până în 2018, cu o tânără creatoare de modă de origini libaneze, iar recent a fost într-o relaţie cu o consultantă în finanţe, Moara Sorio.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!