O bună parte din filmele americane care prezintă viaţa de familie ating, măcar tangenţial, subiectul cercetăşiei, fiindcă aproape toţi copiii din peliculele hollywoodiene merg în tabere de cercetaşi. Însă nu doar americanii au asemenea experienţe. Şi ţara noastră se poate lăuda cu o istorie "cercetăşească" de aproape un secol.
În 1914, adică la doar şapte ani de la naşterea cercetăşiei în lume (în Marea Britanie), în România apăreau primii prozeliţi. Perioada şoimilor patriei, a pionierilor şi uteciştilor a întrerupt elanul taberelor de cercetaşi, care se refac, însă, cu avânt, în ultimii ani. Fiecare oraş mare are acum propriii cercetaşi, cei din Oradea fiind "conduşi" de Bogdan Pater, un tânăr de 24 de ani care vede în această activitate cel mai bun mod de a lăsa ceva în urma sa. Pentru că spiritul cercetăşesc nu doar face oamenii capabili să se descurce în natură, ci şi să conştientizeze că trebuie să militeze neîntrerupt pentru sănătatea Pământului...
Istorie de-un secol
Cercetăşia la nivel mondial s-a născut la începutul secolului XX, la iniţiativa lordului englez Baden Powell (foto). După o carieră militară, el s-a decis să promoveze pacea şi toleranţa, aşa că a organizat în 1907 o tabără de băieţi în care promova spiritul de aventură, munca în echipă şi progresul personal. Le-a zis participanţilor "cercetaşi", şi aşa a pornit fenomenul care a luat rapid amploare în întreaga lume. Scopul principal al membrilor este de a lăsa lumea mai curată şi mai bună decât au găsit-o, deviză care se regăseşte şi în jurământul pe care îl depun.
Asociaţia Cercetaşilor României a luat fiinţă în 1914, membrii săi dând o mână de ajutor în spatele frontului în timpul primului Război Mondial, ca sanitari, curieri şi telegrafişti. Regimul comunist a desfiinţat mişcarea, care a luat o pauză forţată de aproape 50 de ani. A renăscut după Revoluţie, în 1990, când Organizaţia Naţională Cercetaşii României era cea mai mare structură neguvernamentală de tineret. Sub conducerea ei, în mai toate oraşele din ţară s-au înfiinţat organizaţii locale.
Ca o poveste
Bogdan Pater a descoperit cercetăşia în primul an de liceu, în urmă cu un deceniu, iar de un an a ajuns liderul organizaţiei orădene. Pentru el, a devenit deja un stil de viaţă.
În Oradea sunt circa 60 de cercetaşi activi, cu vârste între 7 şi 29 de ani, împărţiţi pe grupe de vârste, iar cei de aceeaşi vârstă în patrule. Copiii între 7 şi 10 ani sunt Lupişorii, între 11 şi 14 ani se numesc Temerari, cei care au între 15 şi 18 ani sunt Exploratorii, iar peste 18 ani Seniori.
Cercetăşia la Lupişori se rezumă la joacă, dar una canalizată în scopuri serioase. "Tot ce facem e în jurul Cărţii Junglei. Lupişorii sunt cei care l-au crescut pe Mowgli în junglă. Liderii lor, care le coordonează jocurile, poartă de asemenea numele persoanajelor din carte, Baloo sau Bagheera, în timp ce Mowgli e doar în mintea lor", explică Bogdan. Practic, picii sunt angrenaţi în tot soiul de jocuri în natură, cercetăşia fiind pentru ei o poveste din care învaţă că trebuie să fie prietenoşi, veseli, sportivi şi perseverenţi.
Ca-n filme
Pentru Temerari, activităţile sunt mai complexe. "Aici se întâmplă ceea ce vedem în filme", zice Bogdan. Cercetaşii din această categorie învaţă să se orienteze în natură cu busola, după stele şi muşchii de pe copaci, ori să facă foc. Participă la ecologizări şi alte proiecte organizate de cercetaşi mai mari, precum Festivalul Luminii, o cunoscută manifestare artistică al cărei scop e unul social. Temerarii învaţă astfel să ducă o viaţă sănătoasă, să iubească şi să ocrotească natura, să-şi respecte cuvântul şi să fie toleranţi.
Exploratorii sunt deja demni de toată încrederea şi fac jurământ de curaj, onestitate, loialitate, optimism, economie în privinţa folosirii resurselor naturii şi, nu în ultimul rând, disciplină. "Învaţă să se integreze într-o comunitate, să aibă iniţiative, să propună activităţi în folosul comunităţii şi al mediului înconjurător", spune Bogdan Pater.
Din tată-n fiu
Cei mai mari cercetaşi, Seniorii, sunt cei care încep o descoperire mai profundă de sine, încercând să-şi pună în îndeplinire planurile pe care le au pentru ei înşişi, cum ar fi fondarea unei cariere, dar respectând aceleaşi legi cercetăşeşti. Întrucât majoritatea activităţilor au loc în natură, respectul faţă de mediul înconjurător e obligatoriu, însă, tot timpul.
Fie că activează sau nu constant, cei mai mulţi cercetaşi îşi păstrează pentru întreaga viaţă calităţile şi aptitudinile dobândite şi chiar le transmit mai departe. Contribuind astfel la atingerea scopului suprem al cercetăşiei: îmbunătăţirea măcar a unei mici părţi din lume...